L*** I***
ReclamantL*** M*****
ReclamantN***** V*****
PârâtN***** C*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N***** V***** Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii/pârâţi. Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta/reclamantă N***** C*******. Dispune grăniţuirea terenului proprietatea reclamanţilor şi a terenului proprietatea pârâtei N***** C******* pe aliniamentul 5-10, stabilit ca linie de hotar prin raportul de expertiză topo Miu Silvian şi planul de situaţie anexă. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate suprafaţa de teren acaparată. Obligă pârâta să ridice gardul construit pe vechiul aliniament şi în caz de refuz abilitează reclamanţii să procedeze la ridicarea gardului, pe cheltuiala pârâtei. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei să permită reclamanţilor executarea reparaţiilor la casa de locuit şi bucătărie, de două ori pe an. Obligă pârâta să permită reclamanţilor efectuarea lucrărilor de reparaţii la peretele din spate al bucătăriei, potrivit variantei 2, aşa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză construcţii Mălăescu Gheorghe. Obligă pârâţii să procedeze la ridicarea celor două coteţe amplasate la distanţă nelegală faţă de hotar, aşa cum au fost identificate prin raportul de expertiză topo Miu Silvian şi planul de situaţie anexă. Obligă reclamanţii/pârâţi să procedeze la modificarea acoperişului bucătăriei şi reconstruirea acoperişului în calcan, cu pantă spre proprietatea reclamanţilor, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză construcţii Mălăescu Gheorghe şi planul de situaţie anexă. Obligă reclamanţii/pârâţi să procedeze la desfiinţarea WC-ului amplasat la distanţă nelegală faţă de hotar. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea reclamanţilor/pârâţi la plata unei despăgubiri de 250 lei/zi, actualizată în raport de rata inflaţiei. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 1.452 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii experţi şi onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar. Obligă reclamanţii, în solidar, la plata către pârâţi a sumei de 1.120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.04.2016.
Hotarare 662/2016 din 11.04.2016Amână pronunţarea la data de 11.04.2016. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 4.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2016Amână pronunţarea la data de 4.04.2016 Pronunţată în şedinţa publică astăzi 28.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2016Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate. Acordă termen în vederea continuării judecăţii la 28.03.2016, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 15.02.2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Amână pronunţarea la data de 15.02.2016. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 8.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.12.2015lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 19.10.2015lipsă relaţii
Incheiere de sedinta din 07.09.2015înlocuire expert
Incheiere de sedinta din 27.04.2015Pentru efectuarea unei noi expertize de către d-na expert Dubulac Liliana prin înlocuirea d-nei expert Manole Maria.
Incheiere de sedinta din 09.03.2015lipsa expertiză
Incheiere de sedinta din 12.01.2015lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 03.11.2014lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 01.09.2014refacere expertiză
Incheiere de sedinta din 19.05.2014pt studierea expertizei
Incheiere de sedinta din 28.04.2014lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 24.03.2014lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 03.02.2014lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 14.10.2013Urmare desfintarii completului de judecata 6 F, prin acordarea transferului domnului judecator Dragomir Marian Ionut, prin Hotarîrea Colegiului de conducere nr 9 din 30.05.2013, potrivit art 96 din ROI, ţinând cont de încarcatura sedintei de judecata, de împrejurarea ca începînd cu data de 1 iulie 2013, începe vacanta judecatoreasca,perioada în care nu se solutioneaza decît cauze urgente, în baza art 153 alin 3 C pr Civ.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013lăsarea in continuare
Incheiere de sedinta din 06.06.2013se revine cu adresa expert, se citeaza martorul lipsa
Incheiere de sedinta din 25.04.2013pentru a lua cunoştinţă de intampinare
lipsa de procedura
pt modificarea cererii