S* A*** C******** S**
PetentI************ T********* D* M****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul S.C. AGIU CONSTRUCT S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ CONSTANŢA, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A, nr. 13267/25.04.2012. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate, în cuantum de 4.000 de lei, cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie contestat. Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2014.
Hotarare 2549/2014 din 11.03.2014Amână pronunţarea la 11.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2014Repune cauza pe rol. Se vor cita martorii şi părţile.
Incheiere de sedinta din 04.02.2014Se vor cita părţile cu menţiunea punerii în discuţie a cererii de repunere pe rol. Se va înainta adresă către Tribunalul Constanţa.
Incheiere de sedinta din 07.01.2014În temeiul articolului 244 alineatul (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei, având ca obiect plângere contravenţională, privind pe petenta S* A*** C******** S**, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului civil 11378/212/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării.
pt. comunicarea inscrisurilor.