S***** I****
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul Şt.I. deţinut în Penitenciarul BAIA MARE în executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 123/2001 a Tribunalului Maramureş şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 150/2001 emis de Tribunalul Maramureş şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în oraş Baia Sprie str. Paraului nr. 5, judeţul Maramureş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul parţial pentru avocat oficiu Ştef Dan în sumă de 50 RON, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27 septembrie 2012.