Dosar 11496/315/2012 din 13.12.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11496/315/2012
Data dosar:
13.12.2012
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.3201 C.p.p. condamnă pe inculpatul DRAGOMIR GEORGE MIHĂIŢĂ la 8 luni închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având o imbibiţie de alcool în sânge mai mare decât limita maximă prevăzută de lege. În temeiul art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p. În temeiul art.81 al.1 şi 2 C.p. şi 71 al.5 C.p. suspendă condiţionat inculpatul din executarea pedepsei de 8 luni închisoare, precum şi din executarea pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni conform art.82 al.1 C.p. În baza art.359 C.p.p pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni. În baza art. 191 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 363 lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.01.2013.

    Hotarare 72/2013 din 24.01.2013
  • Sedinta din data de 10.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat şi îi pune acestuia ca până la termenul de judecată ce se va acorda să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească în circumstanţierea sa personală. Amână judecarea cauzei pentru administrarea probatoriului în cauză si fixează termen la data de 24.01.2013, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 10.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD