Ţ******* S******
ContestatorC*** D* A******** D* S******* B*******
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Ţ******* S****** în contradictoriu cu C*** D* A******** D* S******* B*******. Anulează Decizia nr. 139/H/.2011 dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi pe cale de consecinţă modifică Decizia de impunere nr. 18214/29.06.2011, emisă de pârâtă, în sensul că înlătură obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 1.550,00 lei, stabilite prin respectiva decizie. Menţine obligaţia de plată a debitului în cuantum de 2231 lei, stabilit prin aceeaşi decizie de impunere cu titlu de contribuţie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 noiembrie 2012.
Amână judecarea cauzei pentru când reclamanta să ia cunoştinţă de întâmpinarea pârâtei,
Amână judecarea cauzei penru a se solicita pârâtei să comunioce instanţei Decizia nr. 18214/2011 şi documentaţia care a stat la baza emiterii ei.