C****** L****
InculpatZ*** A*****
Parte vătămatăG**** A**
Parte vătămatăP******* R*****
Parte vătămatăC****** L****
InculpatÎn temeiul art. 196 raportat la art.195 Cod procedură penală, admite cererea formulată de avocatul D. L. şi dispune înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul Sentinţei Penale nr. 1090/2012, pronunţată în dosar nr. 11.549/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare, privind onorariul stabilit pentru acordarea asistenţei juridice.
În baza art. 215, alin. (1) CP, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C.pen cu aplicarea şi art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul C.L., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 3 ani şi 6 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 01.08.2012 până la 12.09.2012 Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi inculpatul şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică din 16.10.2012
Amână pronunţarea la data de 16.10.2012, camera 65, ora 14.
lipsa martorilor