L******** D******
ReclamantP****** S***********
PârâtAdmite în parte acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul L******** D****** în contradictoriu cu pârâtul Pahonţu Sever Adrian. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 400 de lei reprezentând onorariu avocat. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 34,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 10.09.2012.Pronunţată în şedinţă publică azi3.09.2012.
Instanţa încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri în baza art. 167 C pr civ şi dispune completarea probelor, punându-i-se în vedere reclamantului sub sancţiunea suspendării prev. de art. 1551 C.pr.civ., să depună originalul chitanţei nr. 110 din 09.05.2011, hotărârea prin care s-a soluţionat recursul declarat împotriva încheierii Camerei de consiliu din 28.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul cu nr. 2679/216/2007, precum copie certificată de pe întâmpinarea şi concluziile scrise depuse la dosarul nr. 2679/216/2007 în faţa instanţei de recurs, din care să rezulte că acestea au fost înregistrare la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 03.09.2012. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.06.2012.
In baza art. 156 alin 1 Cod procedură civilă încuviinţează cererea pârâtului pentru acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Se citează pârâtul Pahonţu Sever Adrian. Amână judecarea cauzei la 18.06.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2012 Preşedinte, Dana Iuliana Stancu Grefier, Gabriela Mitică