I*********** P*** R*********** L****
PetentF**** G*******
IntimatAdmite cererea petentului I.P.J. Mureş în contradictoriu cu intimatul F**** G******* cu ultimul domiciliu cunoscut în municipiul Târnăveni str. Dr. Victor Babeş, nr. 25, ap.16, judeţ Mureş, şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 900 lei, aplicate intimatului prin procesul verbal seria CC. nr. 1859105/03.02.2009 al Serviciului Poliţiei Rutiere, al I.P.J.Mureş, cu sancţiunea prestării unui număr de 218 ore activităţi în folosul comunităţii ce se vor presta de către intimat la Primăria municipiului Târnăveni în domeniile: întreţinerii şi salubrizării drumurilor, podurilor şi şanţurilor, curăţeniei şi întreţinerii spaţiilor verzi, împrăştierii de pietriş pe drumurile publice, toate de pe domeniul public al localităţii. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 28 iunie 2012, în şedinţă publică.
Hotarare 1385/2012 din 28.06.2012pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu intimatul şi pentru primirea relaţiilor necesare soluţionării cauzei,
În vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare , în temeiul disp. art 85 şi următoarele cod procedură civilă , precum şi în vederea verificării competenţei teritoriale , în baza art 158 , art 159, art 159 indice 1 Cod procedură civilă , ca şi a OG 2 / 2001 ,