C******** C*******
ReclamantŞ***** S******* S****** V*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean şi în consecinţă respinge acţiunea faţă de acest pârât. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile legii 330/2009 aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin legea 221/2008 şi cele efectiv plătite, începând cu 01.01.2010 şi până la 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadenţe lunare la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu recurs
depunere relaţii
depunere relaţii
depunere relaţii
observare acte
amana cauza
ptr. a se înainta completului repartizat aleatoriu
ADMITE CEREREA