G****** A***
Intimat ContestatorG****** S********
Intimat ContestatorM******** F******
Intimat ContestatorS******** C********* B********
Recurent IntimatM******** G*******
Intimat ContestatorConsiderând necesar a se comunica d-lui expert obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, cu solicitarea de a răspunde la acestea, până la următorul termen de judecată, Asupra cererii de suspendare a executării silite, Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. 1 CPC, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune, în cuantumul fixat de instanţă. Din interpretarea acestui text de lege, rezultă, pe de o parte, că admiterea cererii în discuţie este condiţionată în mod absolut de depunerea unei cauţiuni, potrivit dispoziţiilor completului învestit, şi că, pe de altă parte, odată îndeplinită această obligaţie, soluţia amintită rămâne totuşi la latitudinea instanţei, aceasta fiind ţinută a aprecia temeinicia solicitării în funcţie de ansamblul circumstanţelor pricinii deduse judecăţii. Pornind de la aceste observaţii, instanţa constată că în speţa de faţă, petenţii s-au conformat integral obligaţiei de a achita o cauţiune în procent de 5% din debitul urmărit (4927,9 lei – fila 366), înfăţişând chitanţele nr. 3357761/1 din 12.06.2012 şi 3399825/1 din data de 18.07.2012. Aşa fiind, este posibil a se proceda la analiza fondului cererii de suspendare, instanţa opinând că situaţia de fapt dedusă judecăţii (analizată, desigur, în mod superficial, întrucât altfel s-ar emite judecăţi în avans asupra contestaţiei la executare propriu-zise) permite soluţia de admitere vizată. Astfel, este de reţinut că în dosarul de executare întocmit petenţilor se urmăreşte valorificarea unei creanţe stabilite printr-un titlu care nu s-a emis de o instanţă judecătorească şi împotriva căruia, potrivit art. 399 alin. 3 CPC, se pot invoca apărări de fond, în chiar procedura contestaţiei la executare. Prin urmare, avându-se în vedere şi argumentele concrete ale contestatorilor (necomunicarea cesiunii de creanţă, achitarea debitului – fila 213, neexigibilitatea creanţei – fila 373), în cauză este posibil a se ajunge la concluzia nedeţinerii, de către intimată, a unu titlu executoriu apt de valorificare, conform legii. Prin urmare, instanţa apreciază cererea drept întemeiată, urmând a o admite şi a dispune suspendarea executării silite, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei propriu-zise. Soluţia astfel identificată este supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 403 alin. 3 CPC.