A******** L******** G*******
ReclamantA******** T*** A****
ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P******
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâtul să plătească recl.suma de 169696 le despăgubiri contravaloare bunuri imobile. Respinge capetele de cerere privind constatare4a caracterului politic al condamnărilor numiţilor Arnăuţoiu Toma, Larentia, Petre, Toma şi Anton, acordarea daunelor morale şi acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor mobile. Definitivă, cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.11.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Hotarare 427/2013 din 19.11.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2013Ia act de precizarea depusă de reclamantă personal la acest termen respectiv constatarea caracterul politic al măsurilor administrative luate cu privire la Arnăutoiu Anton. Pentru a-i da posibilitatea expertului consilier al reclamantei domnului Grapel George să depună la dosarul cauzei punctul său de vedere amână judecarea cauzei la 05.11.2013, sala 2, ora 12.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2013
Incheiere de sedinta din 15.10.2013Amână cauza şi acordă termen la data de 25.06.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.06.2013, la Tribunalul Argeş, secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Revine cu adresă către expert DUMITRACHE ION, cu avertisment amendă în caz de nedepunere a raportului de expertiză la termenul de judecată ce se va acorda. Amână cauza şi acordă termen la data de 18.06.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.05.2013, la Tribunalul Argeş, secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 28.05.2013Se revine cu adresă către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând să se revină cu adresă pentru a ne comunica stadiul de soluţionare a dosarului ce are ca obiect Dispoziţia nr.49/2009 emisă de Primarul comunei Nucşoara, Judeţul Argeş, cu privire la soluţionarea Notificărilor nr.1069/2001 şi 254/2001, depuse în baza Legii 10/2001 de către A******** L******** G******* în nume propriu şi în calitate de procurator al numiţilor Arnăuţoiu Evelina-Hortenzia şi Arnăuţoiu Toma Anton, precum şi de VOICU-ARNĂUŢOIU Ioana-Raluca, Arnăuţoiu Doru-Honoriu, Arnăuţoiu Ioan Amână judecarea cauzei la 16.04.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 26.03.2013Emite adresă către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a ne comunica stadiul de soluţionare a dosarului ce are ca obiect Dispoziţia nr.49/2009 emisă de Primarul comunei Nucşoara, Judeţul Argeş, cu privire la soluţionarea Notificărilor nr.1069/2001 şi 254/2001, depuse în baza Legii 10/2001 de către A******** L******** G******* în nume propriu şi în calitate de procurator al numiţilor Arnăuţoiu Evelina-Hortenzia şi Arnăuţoiu Toma Anton, precum şi de VOICU-ARNĂUŢOIU Ioana-Raluca, Arnăuţoiu Doru-Honoriu, Arnăuţoiu Ioan. Urmează ca discutarea probetoriului să fie prorogată după depunerea relaţiilor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Amână judecarea cauzei la 26.03.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2013
Incheiere de sedinta din 19.02.2013Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei A******** L******** G******* şi va acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pune în vedere reclamanţilor să depună la dosar copia lizibilă a procesului-verbal existent la fila 75, precum şi sentinţa civilă în baza căreia a fost încheiat acest proces-verbal Amână judecarea cauzei la 19.02.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2013
Ia act de precizarea acţiunii depusă la dosar de către reclamantă. Citează pârâtul cu copia precizării şi a actelor depuse în şedinţă publică Amână judecarea cauzei la 14.01.2013 Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2012, la Tribunalul Argeş secţia civilă.
Încuviinţează cererea formulată de către reclamantă şi acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de apărare. Pune în vedere reclamantei să precizeze dacă a beneficiat de disp.Legii 10/2001 şi a legilor fondului funciar. Amână judecarea cauzei la 29.20.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2012