C************* L****** A*****
ReclamantU************ C******* D******* C******* P*** R*********** L****
PârâtC****** U********** B***** A* U************ C******* D******* C******* P*** R*********** L****
PârâtP*********** C********** D* A************ A* C******** U********** B***** P*** R*********** L****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr.814/MAS/19.05.2014 pronunţată în dosarul nr.11702/62/2012 al Tribunalului Braşov, în ambele exemplare ale acesteia, în sensul că: - împotriva acestei sentinţe părţile au drept de recurs, iar nu de apel. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.06.2014Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Constantinescu Liliana - Aurora, în contradictoriu cu pârâţii: Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” şi Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” şi în consecinţă: Obligă pârâta Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” la plata către reclamantă, a sumei de 17.703 lei reprezentând spor de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada noiembrie 2009 – octombrie 2012. Obligă pârâta Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” la plata către reclamantă, a sumei de 10.622 lei reprezentând spor de doctorat în cuantum de 15% din salariul de bază, pentru perioada noiembrie 2009 – octombrie 2012. Obligă pârâta Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” la plata către reclamantă a diferenţelor salariale cuvenite acesteia, reprezentând concediul de odihnă neefectuat pe anii 2010, 2011, 2012, în sumă de 10.450 lei. Obligă pârâta Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” la plata dobânzii legale calculată pentru diferenţele salariale reprezentând spor de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază, spor de doctorat în cuantum de 15% din salariul de bază, concediul de odihnă neefectuat pe anii 2010, 2011, 2012, în sumă de 3.100 lei. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Georgescu Marian, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Obligă reclamanta Constantinescu Liliana – Aurora la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Georgescu Marian în cuantum de 100 lei. Compensează parţial cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă şi pârâta Centrul Universitar Braşov al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir şi în plus obligă reclamanta să achite acestei pârâte suma de 3402,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov.
Hotarare 814/2014 din 19.05.2014Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2014Pentru a se lua cunoştinţă de completarea la raport, pentru a se formula în scris eventuale obiectiuni si pentru comunicarea unui exemplar din înscrisurile depuse la acest termen către parata de ordin 1, UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR şi pentru depunerea la dosar a documentelor lipsă despre care face vorbire pârâta de ordin 1.
Incheiere de sedinta din 14.04.2014lipsa raportului de expertiză.revenire cu adresa la expertul încuviinţat în cauză, în vederea depunerii Raportului.
Incheiere de sedinta din 17.03.2014Se efectuaează adresa către expert pentru a raspunde obiectiunilor ridicate de părti la raportul de expertiza depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014avand în vedere data la care a fost comunicat raportul de expertuiza contabila va încuviinta reprezentantului conventional al paratei cererea de amanare a cauzei în vederea studierii raportului si dispune comunicarea unui exemplar al raportului catre parata de ordin unu.
Incheiere de sedinta din 20.01.2014pentru lipsa raportului de expertiză contabilă.Se revine cu adresă în vederea depunerii raportului de expertiza încuviintat.
Incheiere de sedinta din 02.12.2013emiterea unei adrese catre expert cu acelaşi conţinut, ca în precedent.efectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Braşov, căruia i se va aduce la cunoştinţă numele că a fost achitat avansul onorariului provizoriu stabilit în favoarea expertului.
Incheiere de sedinta din 07.10.2013pentru administrarea probatoriului încuviinţat, termen 7.10.2013, sala T1, orele 11.00
Incheiere de sedinta din 27.08.2013În vederea administrării probei cu expertiza contabilă se emite adresă pentru comunicarea unei liste cu numele a şase experti în specialitatea contabilitate.
Incheiere de sedinta din 10.06.2013Încuviinţează contestatoarei cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Comunicarea către contestatoare a unui exemplar al răspunsului la interogatoriu formulat de către parata de ordin 1. Efectuarea de verificări în caietul grefierului de şedinţă de la termenul anterior în ceea priveşte măsurile dispuse de instanţă asupra probei cu expertiza contabilă solicitată de către contestatoare.
Incheiere de sedinta din 13.05.2013În vederea administrării probatoriului, va constata cauza în stare de amânare şi va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 18.03.2013Va dispune comunicarea către pârâta de ordin 1, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, a unui exemplar al precizărilor depuse de reclamantă la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013Va încuviinţa cererea de amânare a cauzei în vederea studierii de către părti a înscrisurilor comunicate la acest termen de judecată, motiv pentru care va constata cauza în stare de amânare. Va dispune citarea paratei de ordin 1 cu un exemplar al înscrisurilor depuse astăzi de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 21.01.2013pt. comunicarea întâmpinării