V** T******
Recurent RECLAMANTD*** T****
Intimat PÂRÂTA************ F********* P****** T********
Intimat PÂRÂTA************ F******* P***** M****
Intimat CHEMAT ÎN GARANŢIEAdmite recursul declarat de reclamantul recurent Vas împotriva sentinţei civile nr.1044/22.09.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 11767/30/2010, Tiberiu în contradictoriu cu pârâtele intimate A************ F********* P****** T******** şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, precum şi cu chemata în garanţie intimată A************ F******* P***** M****. Modifică sentinţa recurată în sensul că: Admite în parte cererea formulată de reclamantul Bota Ioan împotriva pârâtelor A************ F********* P****** T******** şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş. Obligă pârâta A************ F********* P****** T******** să restituie reclamantului suma de 1.000 lei, achitată cu titlul de taxă pe poluare, conform chitanţei seria TS4A nr. 6347780/15.09.2008, cu dobânzi calculate în condiţiile art.124 Codul de procedură fiscală, după expirarea termenului de 45 zi de la data formulării cererii de restituire, la 03.11.2010 şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea faţă de pârâta A************ F********* P****** T********. Respinge acţiunea faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş. Admite cererea de chemare în garanţie promovată de pârâta A************ F********* P****** T********, împotriva chematei în garanţie A************ F******* P***** M****. Obligă chemata în garanţie să achite pârâtei Administraţiei Finanţelor Publice Timişoara sumele cu care aceasta a căzut în pretenţii, mai sus menţionate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 19,5 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2012.