Dosar 11783/86/2012 din 10.10.2012

omorul calificat (art. 175 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11783/86/2012
Data dosar:
10.10.2012
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Condamnare

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de „tentativă la omor calificat”, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i cod penal (pentru care inculpatul MUNGA AUREL a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.435/P/2012 din 10.10.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava) în infracţiunea de „loviri sau alte violenţe”, prev. de art.180 alin. 2 cod penal (invocată de către apărător). Condamnă pe inculpatul MUNGA AUREL, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor calificat”, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i cod penal, cu aplicarea art. 3201 cod procedură penală (parte vătămată fiind Maruseac Beniamin Mihai). În temeiul art.65 alin.2, 3 cod penal şi art.53 pct. 2 lit. a cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 23.09.2012 la zi. În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului MUNGA AUREL. În temeiul art.118 alin. 1 lit. b cod penal, faţă de inculpatul MUNGA AUREL dispune măsura confiscării speciale a cuţitului tip briceag, aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava – Secţia Penală. Ia act că partea vătămată Maruseac Beniamin Mihai nu şi-a materializat constituirea de parte civilă în cursul procesului penal. În baza art.14 alin. 1, art.346 alin.1 cod procedură penală şi art. 1349, 1357 şi 1381 Noul Cod Civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.21, judeţul Suceava şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatul MUNGA AUREL la plata sumei de 2.165,95 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată Maruseac Beniamin Mihai. În temeiul art.191 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul MUNGA AUREL la plata către stat a sumei totale de 1.535,39 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.285,39 lei către Ministerul Public (urmând ca suma de 400 lei, onorariu avocat oficiu, să se înainteze în fondul Baroului de Avocaţi Suceava) şi suma de 250 lei către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (urmând ca suma de 50 lei, onorariu parţial avocat oficiu a cărui delegaţie a încetat ca urmare a prezentării avocatului ales, a fost înaintată în fondul Baroului de Avocaţi Suceava – încheierea din 12.10.2012 – dosar nr. 11783/86/2012). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată Maruseac Beniamin Mihai şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, lipse atât la dezbateri cât şi la pronunţare, cât şi pentru inculpatul arestat MUNGA AUREL, prezent la dezbateri, lipsă la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2012.

  • Sedinta din data de 21.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 28.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2012.

  • Sedinta din data de 14.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 21.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2012.

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul Munga Aurel, prin apărător. În baza art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul MUNGA AUREL (poreclit “Auruţ”), fiul lui Gigel şi Mariana, născut la data de 17.08.1982, în municipiul Suceava, domiciliat în comuna/sat Şcheia, nr. 782, judeţul Suceava, cetăţenie română, căsătorit, studii 7 clase, fără ocupaţie, cu antecedente penale, posesor al CI seria SV nr. 458807, CNP *********6894, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal. În temeiul disp. art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului MUNGA AUREL. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Fixează termen de judecată la data de 14.11.2012, ora 09:00 – la C1F pentru când va fi citat inculpatul Munga Aurel din Arestul I.P.J. Suceava şi Penitenciarul Botoşani, partea vătămată M******* B******* M***** şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „SF. IOAN CEL NOU” Suceava de la adresele specificate în rechizitoriu. Se vor emite adrese către : - partea vătămată Maruseac Beniamin şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „SF. IOAN CEL NOU” Suceava pentru a-şi preciza poziţia procesuală pe care înţeleg să o adopte în prezenta cauză urmând, în concret, să comunice dacă se constituie părţi civile şi, în caz afirmativ, cu ce sume şi ce reprezintă acestea. - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, pentru a pune la dispoziţie cazierul actualizat vizând pe inculpat. În baza art. 3 corob. cu art. 2 al. 1 pct. b din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune plata sumei de 50 lei către avocat Crîşmaru Mihai, reprezentând 25% din cuantumul total al onorariului de 200 lei ce i s-ar fi cuvenit în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul Munga Aurel (în baza delegaţiei nr. 2968/11.10.2012) dacă prestaţia sa avocaţială ar fi fost finalizată, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Conform art. 304 Cod procedură penală, şedinţa de judecată a fost înregistrată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2012.

  • Sedinta din data de 10.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de către doamna judecător PUHA DIANA CRISTINA în dosarul nr. 11783/86/2012 al Tribunalului Suceava, fiind dat cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 al. 1 lit. a Cod procedură penală şi, în consecinţă : Stabileşte că doamna magistrat Puha Diana Cristina, care prezidează completul de judecată C5F, nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 11783/86/2012 al Tribunalului Suceava. În baza disp. art. 98 al. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară dispune repartizarea aleatorie a dosarului sus-menţionat prin sistemul informatic ECRIS, celorlalte complete de judecate investite cu soluţionarea cauzelor în fond (cu excepţia C5F), respectiv C1F, C2F şi C3F. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.10.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD