B***** M******
ContestatorS* S***** C***** S**
IntimatB**** C********* R***** S*
IntimatRespinge cererea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.09.2012.
Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, "în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Cauţiunea care trebuie depusă este de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani"., dispoziţie imperativă şi că nu s-a făcut dovada de către contestatoare a depunerii cauţiunii în cuantumul fixat de instanţă, instanţa va amâna judecata cauzei şi va acorda un ultim termen pentru ca aceasta să facă dovada achitării diferenţei cauţiunii în sumă de 4889,79 lei.