A******** I**
PetentI**** P*******
IntimatRespinge plângerea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2012.
Hotarare 1354/2012 din 17.12.2012Ia act că la dosar s-au comunicat de către intimat înscrisuri, respectiv 7 file. Petentul va lua cunoştinţă de înscrisurile comunicate de intimat, prin fax, la dosarul cauzei. Emiterea unei adrese către intimat să facă dovada că numitul Albu Marius avea calitate de agent constatator, în temeiul art. 24 Legea 171/2010. Nu se citează părţile întrucât primesc termen în cunoştinţă, conform prevederilor articolului 153 Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei si acorda termen la data de 17.12.2012.
Încuviinţează probele cu înscrisuri şi testimonială, cu un martor, propuse de petent prin plângere şi proba cu înscrisuri propusă de intimat prin întâmpinare. Pune în vedere părţilor, să depună la dosar, în termen legal, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească, sub sancţiunea prevăzută de articolul 170 Cod procedură civilă. Se va cita petentul cu menţiunea “să depună la dosar lista cu numele şi adresa martorului propus, în vederea citării sau să-l prezinte personal, la termenul ce se va acorda, spre audiere, sub sancţiunea prevăzută de articolul 170 din Codul de procedură civilă”. Nu se va mai cita intimatul întrucât primeşte termen în cunostintă, conform prevederilor articolului 153 Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.11.2012.
Încuviinţează cererea de amânare a judecarii cauzei formulată de către aparatorul petentului pentru a lua act de continutul dosarului avand in vedere faptul ca a fost angajat la acest termen de judecata . Amana cauza si acorda termen la data de 11.06.2012, pentru când partile au termen în cunoştinţă avand in vedere si dispozitiile art. 153 Cod proc. civ.
Încuviinţează cererea de amânare a judecarii cauzei formulată de către petent pentru a-si anagaja aparator . Se va repeta procedura de citare cu intimatul care nu are termen in cunostinta. Amana cauza si acorda termen la data de 13.03.2012, pentru când petentul are termen în cunoştinţă potrivit art.88 alin.1 pct.5 indice 1 din Codul de procedura civila, modificat prin Legea nr.202/2010 si pentru a-i da posibiliatea acestuia sa ia cunoştinţă de continutul intampinarii si al inscrisurilor atasate acesteia.