I*** G*******
Apelant ReclamantI** C********
Intimat PârâtF***** R****** L* C*************** B******* M*****
Intimat PârâtI*** C*********
Intimat PârâtI** G******
Intimat PârâtRejudecând cauza după casare cu trimitere în baza deciziei nr. 2612/20.06.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, Admite apelul declarat împotriva încheierii interlocutorii din data de 02.06.2010 şi a sentinţei civile nr. 156/02.02.2011 pronunţate de Judecătoria Sinaia. Schimbă în parte încheierea interlocutorie şi în tot sentinţa atacată in sensul că admite acţiunea şi în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta Folino Rodica. Constată deschisă succesiunea defunctului Ion I Ion, decedat la data de 21.02.2008 cu ultimul domiciliu în localitatea Azuga, str. Victoriei, nr.77, jud. Prahova. Constată că de pe urma defunctului au rămas ca moştenitori legali acceptând pârâta I** C********, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 5/20 din succesiune, reclamantul I*** G*******, cu o cotă de 3/20 din succesiune şi pârâţii I*** C*********, Folino Rodica, Ioan Gabriel şi Ioan Cristian, toţi în calitate de copii, fiecare cu câte o cotă de 3/20 din succesiune. Constată că, contractul de vânzare cumpărare nr. 1477/28.03.1974 încheiat între defunctul Ion I Ion şi I** C******** în calitate de vânzători şi pârâtul I*** C*********, în calitate de cumpărător, precum şi contractele de vânzare cumpărare nr. 3539/04.11.2002 şi nr. 3540/04.11.2002 încheiate între aceiaşi vânzători şi pârâta Folino Rodica, căsătorită, în calitate de cumpărătoare, reprezintă în realitate donaţii deghizate. Constată că pârâţii I*** C********* şi Folino Rodica au şi calitatea de moştenitori gratificaţi în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 1477/28.03.1974, nr. 3539/04.11.2002 şi nr. 3540/04.11.2002 reprezentând donaţii deghizate. Obligă pe pârâtul I*** C********* să raporteze donaţia efectuată în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1477/28.03.1974 reprezentând donaţie deghizată constând în aducerea la masa de partaj a terenului în suprafaţă de 600 m.p. situat în corn. Valea Doftanei, sat Teşila, jud. Prahova şi cota de 1/2 din casa situată pe acest teren, astfel cum acestea au fost descrise în contractul sus menţionat, bunuri de a căror valoare se va ţine seama la stabilirea dreptului valoric al pârâtului I*** C********* şi care vor fi atribuite în lotul acestuia. Dispune reducţiunea contractelor de vânzare cumpărare nr. 3539/04.11.2002 şi nr. 3540/04.11.2002 reprezentând în realitate donaţii deghizate, până la calitatea disponibilă de 7/32 din imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare sus menţionate, care revin moştenitoarei gratificate Folino Rodica, restul de 1/8 adică 4/32 reprezintă rezerva soţiei supravieţuitoare I** C********, face parte din masa succesorală şi revine defunctei I** C********, iar restul de 21/32 adică 3/4 din 7/8 reprezintă rezerva copiilor, face parte din masa succesorală şi revine tuturor moştenitorilor descendenţi. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ion I Ion se comune din următoarele bunuri imobile: -1/2 din terenul în suprafaţă de 502 m.p. situat în Azuga, str. Izvoarelor, jud. Prahova, dobândit prin împroprietărire în timpul căsătoriei conform titlului de proprietate nr.72010/23.07.1997, Vi din terenul în suprafaţă de 500 m.p. situat în loc. Azuga, str. Rudului, f.n., jud. Prahova, dobândit în timpul căsătoriei în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1000/614/1955 emis de Notariatul de Stat Local Câmpina, -1/2 din terenul de 498 m.p. situat în loc. Azuga, str. Gârbovei, nr.66, jud. Prahova, dobândit în baza sentinţei civile nr. 427/2000 pronunţată de Judecătoria Sinaia, - terenul de 3000 m.p. fânea?ă situat în corn. Valea Doftanei, dobândit de defunct prin moştenire de la tatăl său, având ca vecinătăţi: Izlaz, Dobre Elena, Milu Gheorghe, Cârstea Crinu; - terenul de 482 m.p. extravilan situat în corn. Valea Doftanei, jud. Prahova, având ca vecinătăţi: Toma Elena, vâlcea, drum forestier, Vi din terenul de 1144 m.p. situat în intravilanul corn.Valea Doftanei, sat Teşila, Drum Comunal, nr. 198, din care 285 m.p. curţi-construcţii şi 859 mp. fâneaţă dobândit de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare prin actul autentic nr.2903/ 1969; - terenul de 2457 m.p. fâneaţă situat în continuarea terenului sus menţionat, dobândit de defunct prin moştenire de la tatăl său; -1/2 din anexa situată pe suprafaţa totală de 3601 m.p. sus menţionată, edificată de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare, bunuri ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.3539/04.11.2002 reprezentând donaţie deghizată; -1/2 din terenul de 512 m.p. situat în loc. Azuga, str. Victoriei, nr.77, jud. Prahova, dobândit de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare prin actul autentic nr.357/1955 şi prin înscris sub semnătură privată în anul 1955 ; -1/2 din construcţia C 1 şi anexa situate pe acest teren, edificate în timpul vieţii de defunct şi soţia supravieţuitoare, imobile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 3540/04.11.2002 reprezentând donaţie deghizată. Constată că soţia supravieţuitoare I** C******** a decedat pe parcursul procesului, la data de 05.03.2013, cota cuvenită acesteia din succesiunea defunctului revenind moştenitorilor săi, respectiv pârâţilor din prezenta cauză. Constată că pârâta Folino Rodica a decedat pe parcursul procesului, la data de 25.12.2016, cota cuvenită acesteia din succesiunea defunctului revenind moştenitorilor săi, respectiv părţilor din prezenta cauză. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor conform încheierii interlocutorii din data de 17.02.2015 şi a variantei unice de lotizare din raportul de expertiză tehnică - judiciară lotizare modificat întocmit de expert Marian Popa (filele 99-104 volumul III). Obligă intimaţii-pârâţi în solidar la plata către apelantul reclamant I*** G******* la 8925 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31.10.2017.
Hotarare 1622/2017 din 31.10.2017amână pronunţarea la data de 31.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2017pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 26.09.2017în vederea răspunderi la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 12.07.2017în vederea comunicării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.06.2017lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.05.2017lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.03.2017lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.02.2017lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 31.01.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.12.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.11.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.10.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.09.2016LIPSĂ RAPORT DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 14.06.2016lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.05.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.04.2016LIPSĂ RAPORT DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 22.03.2016lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 26.01.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.12.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.10.2015LIPSĂ RAPORT DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 22.09.2015lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.06.2015în vederea desemnării expertului
Incheiere de sedinta din 19.05.2015Admite sesizareadin oficiu.Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 16.06.2015. Se citează părţile. Fără cale de atac.
Incheiere de sedinta din 29.04.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Admite apelul declarat împotriva încheierii interlocutorii din data de 02.06.2010 pronunţată de Judecătoria Sinaia. Schimbă în parte încheierea interlocutorie în sensul că admite în principiu acţiunea şi în parte în principiu cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta Folino Rodica. Constată deschisă succesiunea defunctului Ion I Ion, decedat la data de 21.02.2008 cu ultimul domiciliu în localitatea Azuga, str. Victoriei, nr.77, jud. Prahova. Constată că de pe urma defunctului au rămas ca moştenitori legali acceptanţi pârâta I** C********, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 5/20 din succesiune, reclamantul I*** G*******, cu o cotă de 3/20 din succesiune şi pârâţii I*** C*********, Folino Rodica, Ioan Gabriel şi Ioan Cristian, toţi în calitate de copii, fiecare cu câte o cotă de 3/20 din succesiune. Constată că contractul de vânzare cumpărare nr.1477/28.03.1974 încheiat între defunctul Ion I Ion şi I** C******** în calitate de cumpărător, precum şi contractele de vânzare cumpărare nr.3539/04.11.2002 şi nr.3540/04.11.2002 încheiate între aceiaşi vânzători şi pârâta Folino Rodica, căsătorită în calitate de cumpărătoare, reprezintă în realitate donaţii deghizate. Constată că pârâţii I*** C********* şi Folino Rodica are şi calitatea de moştenitori gratificaţi în baza contractelor de vânzare cumpărare nr.1477/28.03.1974, nr.3539/04.11.2002 şi nr.3540/04.11.2002 reprezentând donaţii deghizate. Obligă pe pârâtul I*** C********* să raporteze donaţia efectuată în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1477/28.03.1974 reprezentând donaţie deghizată constând în aducerea la masa de partaj a terenului în suprafaţă de 600 m.p. situat în com.Valea Doftanei, sat Teşila, jud. Prahova şi cota de 1 din casa situată pe acest teren, astfel cum acestea au fost descrise în contractul sus menţionat, bunuri de a căror valoare se va ţine seama la stabilirea dreptului valoric al pârâtului I*** C********* şi care vor fi atribuite în lotul acestuia. Dispune reducţiunea contractelor de vânzare cumpărare nr.3539/04.11.2002 şi nr.3540/04.11.2002 reprezentând în realitate donaţii deghizate, până la calitatea disponibilă de 7/32 din imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare sus menţionate, care revin moştenitoarei gratificate Folino Rodica, restul de 1/8 adică 4/32 reprezintă rezerva soţiei supravieţuitoare I** C********, face parte din masa succesorală şi revine defunctei I** C********, iar restul de 21/32 adică 3 din 7/8 reprezintă rezerva copiilor, face parte din masa succesorală şi revine tuturor moştenitorilor descendenţi. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Ion I Ion se comune din următoarele bunuri imobile: - 1 din terenu8l în suprafaţă de 502 m.p. situat în Azuga, str. Izvoarelor, jud. Prahova, dobândit prin împroprietărire în timpul căsătoriei conform titlului de proprietate nr.72010/23.07.1997, - 1 din terenul în suprafaţă de 500 m.p. situat în loc.Azuga, str. Rudului, f.n., jud. Prahova, dobândit în timpul căsătoriei în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1000/614/1955 emis de Notariatul de Stat Local Câmpina, - 1 din terenul de 498 m.p. situat în loc. Azuga, str.Gârbovei, nr.66, jud. Prahova, dobândit în baza sentinţei civile nr.427/2000 pronunţată de Judecătoria Sinaia, - terenul de 3000 m.p. fâneaţă situat în com. Valea Doftanei, dobândit de defunct prin moştenire de la tatăl său, având ca vecinătăţi: Izlaz, Dobre Elena, Milu Gheorghe, Cârstea Crinu; - terenul de 482 m.p. extravilan situat în com.Valea Doftanei, jud.Prahova, având ca vecinătăţi: Toma Elena, vâlcea, drum forestier, - 1 din terenul de 1144 m.p. situat în intravilanul com.Valea Doftanei, sat Teşila, Drum Comunal, nr.198, din care 285 m.p. fâneaţă dobândit de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare prin actul autentic nr.2903/1969; - terenul de 2457 mj.p. fâneaţă situat în continuarea terenului sus menţionat, dobândit de defunct prin moştenire de la tatăl său; - 1 din anexa situată pe suprafaţa totală de 3601 m.p. sus menţionată, edificată de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare, bunuri ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.3539/04.11.2002 reprezentând donaţie deghizată; - 1 din terenul de 512 m.p. situat în loc.Azuga, str.Victoriei, nr.77, jud.Prahova, dobândit de defunct împreună cu soţia supravieţuitoare prin actul autentic nr.357/1955 şi prin înscris sub semnătură privată în anul 1955 ; - 1 din construcţia C 1 şi anexa situate pe acest teren, edificate în timpul vieţii de defunct şi soţia supravieţuitoare, imobile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.3540/04.11.2002 reprezentând donaţie deghizată. Constată că soţia supravieţuitoare I** C******** a decedat pe parcursul procesului, la data de 05.03.2013, cota cuvenită acesteia din succesiunea defunctului revenind moştenitorilor săi, respectiv părţilor din prezenta cauză. În vederea evaluării terenurilor şi construcţiilor bunuri succesorale, inclusiv a celor ce au făcut obiectul donaţiilor deghizate la valoarea de circulaţie de la data efectuării partajului, numeşte pe expert Niţă Corneliu căruia i se va emite adresă în acest sens, urmând ca expertul să întocmească şi propunerile de lotizare. La formarea loturilor expertul va ţine seama de disp.art.741 c.civ., art.6739 c.pr.civ. de opţiunile părţilor, precum şi de obligaţia instituită în sarcina pârâtului I*** C********* prin încheierea interlocutorie vizând raportarea donaţiei privind imobilul format din teren în suprafaţă de 600 m.p. şi 1 din construcţia existentă pe acest teren, imobil situat în com.Valea Doftanei, sat Teşila, bunuri de a căror valoare se va ţine seama la stabilirea dreptului valoric al pârâtului I*** C*********, urmând a fi atribuite în lotul acestuia. Fixează onorariu provizoriu în sumă de 1500 lei în sarcina de plată a apelantului reclamant. Acordă termen de judecată la data de 21.04.2015 pentru când se citează părţile. În ceea ce priveşte apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.156/02.02.2011 instanţa de va pronunţa prin decizie. Cu recurs odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 17.02.2015Amânare pronunţare la data de 17.02.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2015Amână pronunţarea la data de 10.02.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2015lipsă obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 16.12.2014RĂSPUNS LA OBIECŢIUNI
Incheiere de sedinta din 18.11.2014studiu raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.09.2014lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 24.06.2014refacere raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.05.2014PENTRU A SE LUA LA CUNOŞTINŢĂ RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 29.04.2014lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.03.2014lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.01.2014lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.11.2013lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.10.2013lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.09.2013lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.06.2013probe
Incheiere de sedinta din 20.05.2013lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.04.2013lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.03.2013probe
Incheiere de sedinta din 25.02.2013să studieze actele depuse
lipsă apărare
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Cîrcioiu Monica.