K***** T* R***** Z****
InculpatSP 1911/2012 Condamnă pe inculpatul K.R.Z. – fiul lui T. şi G-T., născut la data de în Târgu Mureş, jud. Mureş, cetăţean român, studii profesionale, preparator, necăsătorit, cu domiciliul în com. Silivaşu de Câmpie, nr. 77, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP – pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de: - 10 luni închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2012.
se va cita inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere