O**** M*****
PetentO***** I**** V*****
IntimatT********* L***** M****
IntimatU*** D**
IntimatÎn baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul O**** M*****,împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 02.11.2012 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1197/P/2011, menţinută prin rezoluţia cu nr. 1859/II/2/2012 din 06.12.2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi), rezoluţii pe care le desfiinţează integral. Dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea de cercetări în vederea începerii urmăririi penale faţă de numiţii Oancea Ionuţ Vlăduţ,T********* L***** M**** şi U*** D**,sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 250 C.penal şi respectiv, art.180 alin.2 C.penal.
Hotarare 127/2013 din 25.03.2013Amână pronunţarea la data de 25.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2013Acordă termen, la solicitarea apărătorului petentului, pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ataşat cauzei
Incheiere de sedinta din 25.02.2013Acordă termen la data de 25.02.2013
Incheiere de sedinta din 28.01.2013Acorda termen de judecata la data de 28.01.2013, avand in vedere cererea de amanare formulata de catre petent, vazand ca este si prim termen de judecata