F******** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatAdmis în parte, anulat în parte procesul verbal, repus petentul în 48 de ore, pentru a achita jumătate din minimul amenzii, 175 lei. Respins în rest plângerea.
Hotarare 89/2013 din 31.01.2013Citarea martorului Atanasiu Ioan, în vedere audierii, sub sancţiunea amenzii. Amână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică din 13 decembrie 2012.
Comunicarea avizului de însoţire primar nr.0328548/01.09.2012 către intimat. Respinge cererea de probaţiune formulată de către reprezentantul petentului, vizând efectuarea unei adrese către Poliţia locală Lipova. Admite cererea de probaţiune testimonială formulată de reprezentantul petentului, şi încuviinţează audierea martorului Atanasiu Ioan. Amână judecarea cauzei la data de 13 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2012.
Efectuarea unor adrese către Primăria Oraşului Lipova-Poliţia Locală şi către Domnul Primar al Oraşului Lipova, pentru a comunica instanţei, dacă în data de 02.09.2012, dată la care s-a încheiat procesul verbal seria CP nr. 1589517/02.09.2012, domnul Isac Cosmin, avea sau nu, atribuţii de agent constatator în cadrul acţiunii cu ocazia căreia a fost depistat petentul efectuând transportul de material lemnos. Amână judecarea cauzei la data de 22 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 25 octombrie 2012.
Comunicarea plângerii către intimat. Efectuarea unei adrese către intimat, să depună la dosarul cauzei documentaţia aferentă procesului verbal seria CP nr. 1589517/02.09.2012, precum şi copie după procesul verbal de contravenţie. Amână judecarea cauzei la data de 25 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 27 septembrie 2012.