S****** S**** I***
PetentI** M**** -
IntimatAdmite, în parte, plângerea
Hotarare 3058/2013 din 04.04.2013Amână pronunţarea pentru data de 04.04.2013
Incheiere de sedinta din 28.03.2013- amână judecarea cauzei, în vederea comunicării către petent a unui exemplar din înscrisurile depuse pentru acest termen de judecată de către intimat; - reia procedura de citare cu petentul, cu un exemplar din materialul probator înaintat la dosarul cauzei de către intimat; - emite o adresă către intimat, cu solicitarea, ca până la următorul termen de judecată: - să precizeze motivul pentru care, prin adresa nr. 8/08.01.2013, s-a înaintat la dosarul cauzei o copie de pe atestatul operator „Python II”, cu nr. 226.655/09.08.2010, emis pe numele agentului Cucean Cristian, în loc de atestatul de operator radar al agentului care a constatat fapta contravenţională reţinută în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenţie seria CP nr. 2716981/07.10.2012, iar în situaţia în care înaintarea unui alt atestat de operator radar s-a datorat unei erori din partea intimatului, i se va pune în vedere să depună la dosarul cauzei atestatul de operator radar al agentului Pop Vasile; - să depună la dosarul cauzei planşe foto mai lizibile, care să permită identificarea numărului de înmatriculare al autoturismului surprins circulând cu viteza de 65 km/h, iar în lipsa unor planşe foto mai lizibile să înainteze la dosar pe un suport tehnic adecvat (CD sau DVD) un extras conţinând înregistrarea efectuată cu ocazia constatării faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului; - reia procedura de citare cu intimatul. Stabileşte termen de judecată la data de 28 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013