K*** R*****
Intimat ContestatorAdmite cererea formulată de către contestatorul K. R., în prezent aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Satu Mare şi în consecinţă: În baza art.133 din Legea 302/2004 R recunoaşte Hotărârea Tribunalului din Trento din Italia, din data de 18.03.2010, prin care i s-a aplicat contestatorului K. R. pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi amenda penală în sumă de 800 euro. Descontopeşte pedeapsa de 787 zile închisoare aplicate contestatorului prin sentinţa penală 89/2011 a Judecătoriei Marghita definitivă la data de 31.05.2011 prin decizia penală nr. 491/2011 a Curţii de Apel Oradea în pedepsele de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală , 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal şi art. 320 ind. alin. 7 cod proc. penală şi restul de 787 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 330/2003 a Tribunalului Timiş, înlătură sporul de 2 luni aplicat. În baza art.36 al.2 C.pen. contopeşte pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin Hotărârea Tribunalului din Trento din Italia nr.1721/2010, pronunţată în dosar nr.8682/2009, din data de 18.03.2010, recunoscută anterior, cu pedepsele de mai sus descontopite, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 787 zile închisoare, pedeapsă la care adaugă amenda penală în sumă de 800 euro, aplicată prin Hotărârea Tribunalului din Trento din Italia, nr.1721/2010, pronunţată în dosar nr.8682/2009 din data de 18.03.2010. În baza art.36 al.3 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada de reţinere şi arestare din data de 24.09.2009 până la data de 18.03.2010, perioada de reţinere şi arestare preventivă din Italia şi perioada executată din data de 07.06.2011 şi până la zi. Revocă mandatele de executare emise în baza sentinţelor de mai sus şi dispune emiterea unui nou mandate conform prezentei hotărâri. În baza art.71 C.pen, interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza II şi b C.pen. în perioada executării pedepsei. În baza art.189 C.pr.pen., dispune virarea din contul MJ în contul BA Satu Mare, a sumei de 100 lei, onorariu pe seama av. oficiu Vaştag Carmen cu delegaţia nr. 1164/2012. În baza art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Amână pronunţarea solutiei la data 23.10.2012, sala 65, ora 14,00.
Raportat la lipsa relaţiilor solicitate.
acvirarea dosarului 89/2011 al Judec. Marghita
În temeiul art. 52 raportat la art.50 şi art.48 lit. a Cod procedură penală, admite cererea de abţinere formulată şi dispune retragerea d-nei judecător C.D. de la soluţionarea dosarului nr. 12.020/296/2011*/RJ