A********* P****
InculpatG**** E**** M*****
InculpatM******* E****
InculpatV*** F*********
InculpatS** D****** S**
Parte civilă1. În temeiul art. 208 alin 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., art 37 lit a şi b C.pen. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. condamnă inculpatul A. P. la pedeapsa de : - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată În temeiul art. 61 C.pen dispune revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1272 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 644/PI/01.10.2003 a Tribunalului Timiş. În temeiul art. 39 al 2 C.pen. contopeşte pedepsa aplicată în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 1272 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1272 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1272 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie conform dispoziţiilor art. 57 C.pen. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit b ) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore din 01.02.2011. 2. În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. condamnă inculpatul G. E. M., la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.p. condamnă inculpatul G. E.M., la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat În temeiul art. 34 lit.b C.p. rap. la art. 33 lit. a C.p., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.86/1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art.862 al.1 C.pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii. În temeiul art.86/3 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.86/3 al.4 C.pen., supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art.86/4 al.2 C.pen. În baza art.86/3 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. şi art. 86/4 alin. 2 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. 3. În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. condamnă inculpata V. F., cercetată în stare de libertate, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. 4. În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. condamnă inculpata M. E., la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C.p. condamnă inculpata M. E., la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat În temeiul art. 34 lit.b C.p. rap. la art. 33 lit. a C.p., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute 3 ani închisoare. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.86/1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art.86/2 al.1 C.pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii. În temeiul art.86/3 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.86/3 al.4 C.pen., supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art.86/4 al.2 C.pen. În baza art.86/3 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatei dispoziţiile art.83 C.pen. şi art. 86 /4 alin. 2 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală ia act că părţile vătămate SC AUCHAN ROMANIA SA şi SC DEDEMAN SRL nu s-a constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv 300 lei în sarcina inc. A. P. şi 400 lei în sarcina inc. G.E.M., V. F. şi M. E. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 900 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţii A. P., G. E. M., V. F. şi M. E.şi părţile vătămate. Pronunţată în şedinţă publică din data de 21.01.2013.
Hotarare 168/2013 din 21.01.2013Încuviinţează proba testimonială solicitată de procuror. Citarea martorilor din rechizitoriu încuviinţaţi pentru următorul termen de judecată, cu mandat de aducere Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2013 Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2012
Citarea inculpaţilor lipsă la adresele cunoscute şi prin afişare la C.L.M Timişoara Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 05.11.2012.
A se constata că inculpatul A.P are termen în cunoştinţă faţă de prevederile art.291 al.3 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, Încuviinţează cererea de amânarea cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului A********* P**** pentru pregătire apărării Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 08.10.2012.
Ia act că partea vătămată S** D****** S** se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 1421,76 lei reprezentând contravaloarea produselor sustrase, împotriva tuturor inculpaţilor Citarea cumpărătorilor de bună credinţă V.I şi F.D, cu menţiunea de a preciza dacă înţeleg să se constituie parte civilă în prezenta cauză, iar, în caz afirmativ, în ce cuantum. Amână judecarea cauzei la data de la 08.10. 2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2012
Ia act că vătămată S.C Auchan România SRL nu se constituie parte civilă în prezenta cauză. Ia act că partea vătămată S** D****** S** se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 1421,76 lei reprezentând contravaloarea produselor sustrase, împotriva inculpaţilor V*** F*********, G**** E**** M***** şi M******* E****. Citarea inculpaţilor Atănăsoae Petru şi V*** F********* la adresa din Timişoara, str. N. Iliescu nr.22, ap.20, jud. Timiş, cu mandat de aducere Citarea inculpatei V*** F********* la adresa din Timişoara, str. Anul 1848 nr.14, jud. Timiş, cu mandat de aducere. Citarea inculpatei M******* E**** la adresa din Gătaia, str. Tudor Vladimirescu nr.7, jud. Timiş, cu mandat de aducere. Citarea celor 4 inculpaţi prin afişare la C.L.M Timişoara. Citarea părţii vătămate S** D****** S** cu menţiunea de a preciza dacă constituirea de parte civilă în sumă de1421,76 lei se îndreaptă şi împotriva inculpatului Atănăsoae Petru. Emiterea adreselor ce se impun pentru a se comunica dacă în prezent vreunul dintre inculpaţi apare în evidenţă ca fiind decedat. Amână judecarea cauzei la data de la 10.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.06.2012