Dosar 12027/325/2012 din 08.05.2012

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12027/325/2012
Data dosar:
08.05.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    . condamnă inculpata W,F.I. judecată în stare de libertate, la pedeapsa de : 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a , lit b ) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 C. pen. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art 88 al 1 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului reţinerea de la data de 02.02.2012. În temeiul art 14 şi art 346 C.pr.pen. constată că părţile vătămate Auchan România SA şi SC Hipermarchet România SRL nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpata la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru asistenţa judiciară acordată inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.06.2013.

    Hotarare 1539/2013 din 10.06.2013
  • Sedinta din data de 13.05.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează martorul Crăciun Aurel, cu mandat de aducere cu executare efectivă, în temeiul disp.artr.183 C.p.p. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 10.06.2013 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.05.2013.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Instanţa ia act de faptul că reprezentanta Ministerului Public renunţă la audierea martorului Forghici Călin. Se citează martorul Crăciun Aurel la domiciliul indicat în actul de sesizare al instanţei. Se efectuează adrese către grefa isnatnţei în vederea comunicării dacă inculpata figurează cu alt domiciliu sau menţiuni de reşedinţă, ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpata figurează încarcerată în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpata figurează arestată în altă cauză. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 13.05.2013 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2013.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 04.03.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează martorul Forghici Călin, cu mandat de aducere cu executare efectivă, în temeiul disp.art.183 C.p.p. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2013 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.03.2013.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2013
  • Sedinta din data de 21.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se citează martorii Andra Florin şi Forghici Călin, cu mandat de aducere cu executare efectivă, în temeiul disp.art.183 C.p.p. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2013 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.01.2013.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2013
  • Sedinta din data de 03.12.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public. Se citează martorii Andra Florin şi Forghici Călin, încuviinţaţi în şedinţa publică din data de 05.11.2012. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 21.01.2013 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 03.12.2012.

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba testimonială cu martorii din rechizitoriu solicitată de procuror, respectiv: Timofte Florin Ionuţ, Groza Petru Dorin, Andra Florin şi Forghici Călin . Dispune citarea martorilor primilor doi martori pentru următorul termen de judecată, respectiv Timofte Florin Ionuţ, Groza Petru Dorin. Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2012 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 05.11.2012.

  • Sedinta din data de 24.09.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, respectiv la uşa Consiliului Local Timişoara. Se citează inculpata la adresa din Ciacova, str.Plopilor, nr.25, jud.Timiş cu mandat de aducere cu executare efectivă. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2012 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2012.

  • Sedinta din data de 25.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Citarea inculpatei prin afişare la uşa consiliului local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea, precum şi efectuarea demersurilor necesare aflării unor relaţii cu privire la inculpat, respectiv emiterea unor adrese către grefa isnatnţei în vederea comunicării dacă inculpata figurează cu alt domiciliu sau menţiuni de reşedinţă, ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpata figurează încarcerată în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpata figurează arestată în altă cauză şi către Primăria-Direcţia Evidenţa Persoanei, de la locul de naştere a inculpatei, pentru a comunica extras din registrul naştere al acesteia şi de la ultimul domiciliu al inculpatei pentru a comunica dacă a fost înregistrat decesul inculpatei. Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2012 pentru când părţile vătămate Auchan România SA şi SC Real-Hipermarket România are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 25.06.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD