B****** I**
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 449 alin.1 lit. a) Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de petentul B****** I**, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, şi în consecinţă, În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 33 lit. a) Cod penal şi art. 34 alin.1 lit. b) Cod penal contopeşte pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 110/17.06.2004 a Tribunalului Caraş-Severin pronunţată în dosar nr. 5575/P/2003, definitivă prin respingerea apelului şi recursului prin decizia penală nr. 288/A/06.09.2004 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 6428/R/02.12.2004 a Î.C.C.J., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute de art. 174 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, cu pedeapsa de 1566 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 17/13.01.2005 a Judecătoriei Reşiţa pronunţată în dosar nr. 2943/2003, definitivă prin respingerea apelului şi recursului prin decizia penală nr. 175/23.06.2005 a Tribunalului Caraş-Severin şi decizia penală nr. 1066/02.11.2005 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) Cod penal, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de: 18 (optsprezece) ani şi 6 (şase) luni închisoare; Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal condamnatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal. În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 18 ani şi 6 luni închisoare, durata deja executată din 04.05.2003 la zi. Anulează mandatele de executare ale pedepsei cu numerele: 50/2005 din 14.11.2005 al Judecătoriei Reşiţa emis în dosarul nr. 2943/2003 şi 141/2004 din 17.12.2004 al Tribunalului Caraş-Severin emis în dosarul nr. 5575/P/2003 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 septembrie 2012.
T. 12.09.2012, P05- pt citare petent.
T: 16 august 2012, în vederea emiterii unei adrese către I.P.J. pentru ataşarea dosarului.
T:25.07.2012,pentru atasarea senti ntei penale.
T: 04.07.2012 complet PS 02 - pentru repetarea adresei către Judecătoria Reşiţa şi Tribunalul Caraş Severin
T: 20.06.2012 - pentru ataşare hotărâri de condamnare