S***** E****** S******
InculpatC****** S*****
InculpatP******** S*****
Parte vătămatăC****** V*****
Parte responsabilă civilmenteC****** M******
Parte responsabilă civilmenteDosar 12044/306/2012 Hotărăşte În baza 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 99 alin 3 C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. şi a art. 74 lit.a şi c şi 76 lit. b C.pen. condamnă inculpatul C****** S***** la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.pen. după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 861 alin. 1 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani şi 4 luni , termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C.pen. În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cpp. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. În baza art 26 C.p rap la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 75 lit c C.p., art.38 C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. şi a art. 74 lit. c şi 76 lit. b Cpen. condamnă inculpatul Stoica Emanuel Stefan , la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.85 C.penal dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 441/2.07.2012 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosarul nr. 3464/306/2012 şi rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012. Constată că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 441/2.07.2012 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosarul nr. 3464/306/2012 şi rămasă definitivă prin nerecurare la data de 16.07.2012 este săvârşită în concurs real, prev. de art. 33 lit.”a” C. penal cu fapta din prezenta cauză . În baza art. 34 lit. a C. penal, contopeşte pedepse de 5 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 11 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen. În baza art. 88 C.p. scade din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii din data de 20.06.2012. În baza art. 861 alin. 1 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani şi 11 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. 1 Cpen. În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 Cpen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cpp. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cpen. În baza art. 14 şi 346 alin. 1 Cpp. cu aplicarea art. 1357 Cciv. obligă inculpaţii în solidar iar inculpatul C****** S***** în solidar cu părţile responsabile civilmente C****** V***** şi C****** M****** la plata sumei de 3.000 lei către partea civilă P******** S***** cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 191 alin. 1,2 şi 3 Cpp. obligă inculpatul Stoica Emanuel Stefan la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat şi inculpatul C****** S***** în solidar cu părţile responsabile civilmente C****** V***** şi C****** M****** la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea civilă , cu inculpaţii şi cu părţile responsabile . Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.02.2013. PREŞEDINTE
Hotarare 79/2013 din 05.02.2013AP 5.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2013cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 18.12.2012adrese cazier
Incheiere de sedinta din 20.11.2012