V****** A*****
InculpatI. În temeiul art. 345 alin. 2 C. pr. pen., • Condamnă pe inculpatul VASÎNCA ADRIAN [dp] la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu reţinerea art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. II. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat potrivit art. 82 alin. 1 C. pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. coroborat cu art. 81 C. pen. constată că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii este suspendată şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 359 C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. III. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (100 lei pentru faza de judecată şi 100 lei pentru faza de urmărire penală). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.01.2013.
Hotarare 52/2013 din 24.01.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către inculpat şi acordă un nou termen de judecată, pentru data de 24 ianuarie 2013, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un apărător. Pune în vedere inculpatului să se prezinte la termenul următor de judecată în prezenţa unui apărător ales, cu menţiunea că este singurul termen acordat în cauză pentru lipsă de apărare. Pune în vedere d-nei avocat Filip Sorina să se prezinte la termenul următor de judecată pentru a asigura asistenţa juridică obligatorie pentru inculpat, în cazul în care acesta nu o să se prezinte cu un apărător ales. Acordă termen în cunoştinţă inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.