Dosar 120/248/2012 din 05.07.2012

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 120/248/2012
Data dosar:
05.07.2012
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 9:00

    Complet: CR1
  • cu casare

    În temeiul art.38515 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului împotriva sentinţei penale nr. 39/2012 pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului, pe care o casează sub aspectul omisiunea revocării liberării condiţionate. Rejudecând în aceste limite, Revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală 65/21.01.2010, definitivă prin decizia penală 77/A/2011 a Tribunalului Braşov şi contopeşte restul rămas de executat de 463 de zile cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa recurată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. În temeiul art.189 C.pr.pen., dispune avansarea din fondurile MJ către Baroul Braşov a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu. În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2012.

  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 9:00

    Complet: CR1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 05 decembrie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD