S* J**** B***** S**
DebitorD*** M****
CreditorA*** B********
CreditorAPROBĂ cererea formulată de lichidatorul judiciar vizând închiderea procedurii falimentului debitoarei Societatea JOHNNY BALONY SRL. ÎNCHIDE în baza art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006 procedura simplificată a falimentului debitoarei Societatea JOHNNY BALONY SRL
Hotarare 201/2014 din 20.02.2014Reţine că în dispozitivul sentinţei de angajare pronunţată în dosarul asociat nr.122/1371/2012/a1 s-a strecurat o eroare materială, cu privire la numele şi prenumele pârâtului, la aliniatul 1 din cuprinsul dispozitivului fiind menţionat în mod greşit numele pârâtului, ca fiind Şomlea Cristian Leonard. Dispune înaintarea dosarului judecătorului sindic titular al cauzei, în vederea îndreptării din oficiu a erorii materiale. Acordă un nou termen de control în procedură la data de 20.02.2014, sala 26, ora.9,00 şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar adeverinţe din care să rezulte dacă debitoarea şi administratorul pârât sunt cunoscuţi sau nu cu bunuri impozabile precum şi dovada că a publicat hotărârea de deschidere a procedurii într-un ziar de largă circulaţie naţională, conform art.61 din legea nr.85/2006. Prorogă discuţiile cu privire la cererea de închidere a procedurii , la următorul termen de judecată stabilit. Citarea părţilor prin BPI . Pronunţată în şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Reţine că la data de 16.05.2013 a fost admisă cererea de angajare a răspunderii personale a administratorului pârât Popovici Ionică ,în dosarul asociat nr.122/1371/2012/a1. În vederea rămânerii irevocabile a sentinţei de angajare a răspunderii personale a administratorului pârât stabileşte un nou termen la data de 21 noiembrie 2013, sala 26, ora.9,00. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întreprindă demersuri în vederea identificării bunurilor din averea personală a administratorului, să convoace adunarea generală a creditorilor având ca ordine de zi avansarea de sume necesare punerii în executare a sentinţei de angajare , să prezinte un buget previzionat respectiv, să depună la dosar adeverinţe din care să rezulte dacă debitoarea şi administratorul pârât sunt cunoscuţi sau nu cu bunuri impozabile . La noul termen lichidatorul va prezenta raportul cu privire la demersurile efectuate în vederea identificării bunurilor din averea personală a administratorului pârât, procesul verbal al adunării creditorilor şi raportul cu privire la modul de continuare a prezentei proceduri. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2013
Incheiere de sedinta din 20.06.2013Admite cererea de acordare a unui nou termen în procedura insolvenţei debitoarei, cerere formulată de lichidatorul judiciar prin reprezentantul acestuia în vederea finalizării măsurii constând în cererea de angajare a răspunderii materiale personale a fostului administrator statutar al societăţii pârâte. Acordă un nou termen în procedură la data de 20.06.2013, ora. 9,00, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş, pentru a se soluţiona prin sentinţă definitivă şi irevocabilă cererea de angajare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013
Incheiere de sedinta din 28.02.2013Reţine faptul că lichidatorul a învederat că a înregistrat în cursul zilei cerere de angajare împotriva administratorului societăţii debitoare, cerere întemeiată pe dispoziţiile art.138 din legea nr.85/2006. Stabileşte un termen mai îndelungat în cadrul procedurii la data de 28 februarie 2013 în vederea soluţionării prin sentinţă definitivă şi irevocabilă cererea de angajare. La următorul termen în funcţie de soluţionarea cererii de angajare , lichidatorul judiciar va prezenta raportul de activitate ce va cuprinde propuneri concrete cu privire la modul de continuare a procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2012.
Definitivează tabelului preliminar de obligaţii al debitoarei şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar tabelul definitiv pentru afişare la uşa instanţei. În baza art.11, alin.1 , lit.d din legea nr.85/2006 consfinţeşte hotărârea adoptată de creditori menţionată în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 15.05.2012, sub aspectul desemnării comitetului creditorilor ca fiind format din cei doi creditori înscrişi în tabel respectiv D*** M**** şi A*** B********. Pronunţarea printr-o altă încheiere dată în cameră de consiliu asupra confirmării lichidatorului judiciar şi a remuneraţiei acestuia. Ia act de faptul că nu a fost desemnat administratorul special pe seama debitoarei dar şi de faptul că s-a depus raportul privind cauzele stării de insolvenţă care va fi notificat cu creditorii şi depus spre publicare în BPI. Reţine faptul că lichidatorul a învederat că va formula cerere de angajare împotriva administratorului societăţii debitoare. În cadrul procedurii stabileşte un nou termen la data de 25 octombrie 2012 lichidatorul va prezenta propunerile cu privire la modul de continuare a procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 mai 2012. În baza art.11, alin.1, lit.d din Legea nr.85/2006 modificată, consfinţeşte Hotărârea Adunării Generale a Creditorilor debitoarei S* J**** B***** S** din data de , sub aspectul confirmării în calitate de lichidator judiciar al debitoarei pe practicianul în insolvenţă Botoş Iacob Dorinel şi a onorariului negociat egal cu 2000 pe întreaga procedură la care se adaugă un onorariu de succes de 5% din sumele aduse la masa credală. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2012.
În temeiul art. 32 alin 1 comb. cu art.1 alin.2 lit. e şi f din Legea nr. 85/ 2006 admite cererea formulată de debitoarea SC JOHNNY BALONY SRL (cu sediul) , reprezentată prin POPOVICI IONICA , şi pe cale de consecinţă: În baza art. 11 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului faţă de debitoarea SC JOHNNY BALONY SRL (cu sediul) şi intrarea în faliment a acesteia. Constată dizolvarea debitoarei. În baza art. 11 alin.1 lit. c comb. Cu art. 19 alin.1 şi cu art. 34 din Legea nr. 85/2006 desemnează lichidator judiciar provizoriu pe seama debitoarei falite pe practicianul în insolvenţă BOTOŞ IACOB DORINEL (cu sediul) având număr matricol 1B147 şi-i stabileşte un onorariu provizoriu compus dintr-o remuneraţie fixă egală cu suma de 1000 lei pe întreaga procedură . Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu că are de îndeplinit în procedură sarcinile prev. de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a notifica prezenta hotărâre cu debitoarea, cu creditorii debitoarei, cu societăţile bancare la care debitoarea are conturi deschise, cu ORC de pe lângă Tribunalul Mureş, notificarea urmând a se efectua cu respectarea întocmai a disp. Art. 61 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte până la data de 13 aprilie 2012 termenul limită pentru depunerea raportului privind cauzele care au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă cu indicarea eventualelor persoane care se fac vinovate de această stare, cu arătarea faptelor culpabile pe care le-au săvârşit şi a dovezilor comiterii acestor fapte. Stabileşte termenul limită pentru depunerea opoziţiilor la prezenta hotărâre la maxim 10 zile de la notificarea prezentei hotărâri. Stabileşte termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor până la data de 30 aprilie 2012, data poştei. Stabileşte termenul limită de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor la data de 11 mai 2012. Stabileşte termenul de depunere a contestaţiilor la tabelul preliminar de obligaţii al debitoarei până la data de 25 mai 2012 şi termen de soluţionare al acestor contestaţii la data de 31 mai 2012. Stabileşte termen de definitivare al tabelului de obligaţii al debitoarei la data de 7 iunie 2012. Stabileşte ca prima Adunare Generală a Creditorilor să se organizeze la data de 15 mai 2012 , ora , locaţia stabilită de lichidatorul judiciar provizoriu şi comunicată creditorilor prin convocare, prima şedinţă având în principal următoarea ordine de zi, -desemnarea Comitetului Creditorilor debitoarei falite, -confirmarea lichidatorului judiciar desemnat provizoriu sau desemnarea altui lichidator judiciar, -stabilirea onorariului lichidatorului judiciar sau confirmarea celui stabilit provizoriu de judecătorul sindic. Ridică în tot dreptul de administrare al debitoarei. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a convoca în termen de 20 de zile de la notificarea prezentei hotărâri , Adunarea Generală a asociaţilor debitoarei cu scopul de a desemna administratorul special, şi cu obligativitatea de a le aduce la cunoştinţă, disp. art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006. Dispune tuturor băncilor la care debitoarea are conturi deschise să nu dispună de numerarul din cont fără un ordin al lichidatorului judiciar. Atrage atenţia lichidatorului judiciar provizoriu asupra prevederilor art. 252 şi urm. Din Legea nr. 31/1990/r. Dispune lichidatorului judiciar provizoriu ca în conformitate cu disp. art. 113 din Legea nr. 85/2006 să procedeze la inventarierea şi sigilarea bunurilor debitoarei falite cu excepţia bunurilor prev. de art.113 alin.3 din acelaşi act normativ. Dispune debitoarei falite ca în termen de 10 zile de la notificarea prezentei hotărâri să predea lichidatorului judiciar provizoriu toate actele şi operaţiunile contabile ale societăţii, inclusiv actele prev. de art. 28 alin.1 lit. a,b,c,d. Din Legea insolvenţei. Conform art.37 din Legea nr. 85/2008 un exemplar din prezenta hotărâre se va comunica instanţelor în a căror rază de activitate şi are sediul social declarat, debitoarea falită. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar deschiderea unui cont de depozit conform art. 4 alin.2, 3 din legea insolvenţei. Acordă termen în procedură la data de 31 mai 2012. Definitivă şi executorie . Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare pentru creditori şi cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare pentru debitoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.