A******* V***** D****
InculpatSent. pen., nr. 151/13.06.2012.Condamnă pe inculpatul AV, -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. la 4 (patru) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. „b” c. pen. şi art. 320 ind. al. 7 c. pr. pen. la 8 (opt) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. la 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 33 lit. „a” şi 34 lit. „b” c. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 c. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 c. pen. În baza art. 191 al. 1 c. pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 151/2012 din 13.06.2012