Dosar 12424/311/2012 din 19.12.2012

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12424/311/2012
Data dosar:
19.12.2012
Instanta:
Judecătoria Slatina
Departament:
Penal
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Soluţionare

    În baza art. 178 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., condamnă pe inculpatul S D-C la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.p.. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 862 Cod penal. În baza art. 863 a1in. 1 Cod penal condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşe¬dinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p.. În baza art. 14 şi 346 C.p.p. şi art. 1357 şi urm. N.C.civ. admite în parte acţiunile civile şi obligă asigurătorul de răspundere civilă auto SC Carpatica Asig SA, cu sediul în Sibiu, str. Nicolaus Olahus, nr. 5, jud. Sibiu, la plata sumelor de: - 50000 lei reprezentând daune morale către partea civilă R*** E******** domiciliată în com. Verguleasa, sat Verguleasa, jud. Olt; - 50000 lei reprezentând daune morale şi 7100 lei reprezentând daune materiale către partea civilă R I A În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Vieru Gigel – delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 1504/21.12.2012) se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu recurs la Curtea de Apel Craiova în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.05.2013.

    Hotarare 454/2013 din 23.05.2013
  • Sedinta din data de 16.05.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână pronunţarea

    pentru amânarea pronunţării la 23.05.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2013
  • Sedinta din data de 11.04.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    administrarea probelor de către avocaţi

    Incheiere de sedinta din 11.04.2013
  • Sedinta din data de 14.03.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    imposibilitate prezentare avocat

    Incheiere de sedinta din 14.03.2013
  • Sedinta din data de 14.02.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 14.02.2013
  • Sedinta din data de 10.01.2013 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    cerere părţi vătămate pentru angajare apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD