V***** I***
Recurent CONDAMNATÎn temeiul dispoziţiilor art. 461 lit. d Cod procedură penală, admite sesizarea judecătorului delegat din cadrul sectorului Executări penale al Tribunalului Arad, privind executarea pedepsei de 6 ani, aplicată inculpatului V***** I***, deţinut în Penitenciarul Arad, prin sentinţa penală nr. 341/18.12.2009 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 166/A/02.11.2010 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 2331/09.06.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deduce din pedeapsa aplicată arestul preventiv şi perioada executată începând cu data de 20 noiembrie 2009, la zi. Anulează Mandatul de executare nr. 423/2009 din 10.06.2011 emis de către Tribunalul Arad, în dosarul nr. 645/108/2009 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor enunţate anterior. În baza art. 192 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei, în fondul Baroului Arad. Cu recurs, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2012 .