M****** V****** A*****
InculpatL**** D****
Parte civilăS******* C***** M******** T******** O***********
Parte vătămatăAdmite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petentul L**** D****, domiciliat în com. Pişchia, sat Bencecu de Sus, nr.218, jud.Timiş. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei penale nr.1867/28.06.2012, rămasă definitivă la data de 12.07.2012, prin nerecurare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2013.
Incheiere de sedinta din 04.02.2013În temeiul art. 182 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 320 ind 1 al 7 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M.V.A. la pedeapsa de: 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani şi 6 luni , în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.14 si art. 346 al.1 C.pr.pen. şi art. 998,999 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată L**** D**** şi în consecinţă obligă inculpatul la plata sumei de 2000 euro daune morale către parte. Constată că partea vătămată Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara - Clinica Oftalmologie nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru asistenţa juridică acordată inculpatului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, partea vătămată şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.06.2012.
Hotarare 1867/2012 din 28.06.2012Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 28.06.2012.