M******* N****** C*****
ReclamantM******* D****** C****
ReclamantM******* M****
ReclamantC******* M****
ReclamantM******* G******* V*****
ReclamantAdmite cererile de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei, precum şi din cuprinsul practicalei, considerentelor şi dispozitivului sentinţei civile nr. 5849 pronunţată de Judecătoria Suceava la data de 05.12.2014, în sensul că numele corect al pârâtei este Cosmaciuc Paraschiva şi nu Cozmaciuc, aşa cum din eroare a fost trecut. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 04.09.2015Admite acţiunea. Admite în parte cererea de intervenţie în interes propriu. Constată că la data de 04.10.2011 s-a deschis succesiunea după defunctul Maximiuc Vasile. Constată că masa succesorală rămasă după defunct se compune din: - casa cu anexe gospodăreşti, identificată potrivit raportului de expertiză Moldovanu Carmen, în valoare de 16500 de lei; - suprafaţa de 26 de ari teren la locul numit „Căldăruşa”, identificat şi măsurat potrivit raportului de expertiză Oanea Mădălina, în valoare de 11518 lei; - suprafaţa de 900 mp teren curţi construcţii, identificată şi măsurată ptrivit raportului de expertiză, Oanea Mădălina, în valoare de 3987 lei; - bunuri mobile: dulapuri (2 buc), paturi (2 buc), mese (2 buc), un aragaz cu butelie, o sobă, scaune (4 buc), un radio, un televizor, doi cârlani, 26 de găini, 100 kg de grâu, 400 kg de porumb, perne (2 buc), o pilotă, veselă, 3 mc de lemne, 10 buc de scânduri, 30 buc de prosoape, o căciulă, valoarea tuturor bunurilor mobile fiind de 5160 de lei. Valoarea masei succesorale este de 37165 lei. Constată că au calitatea de moştenitori după defunct reclamanţii M******* N****** C*****, M******* D****** C****, M******* M**** şi Maxemiuc Maria, în calitate de moştenitori după frate predecedat Maxemiuc Dumitru, împreună având o cotă succesorală de 1/5, reclamanţii Maxemiuc Gheorghe Viorel, Maxemiuc Elena Nicoleta, Cojocar Veronica Marinela şi Marmeliuc Adriana Maria, în calitate de moştenitori după frate predecedat Maximiuc Nicolai, împreună având o cotă succesorală de 1/5, reclamantul Maximiuc Gheorghe, în calitate de frate al defunctului, cu o cotă de 1/5, reclamantul Maximiuc Ioan, în calitate de frate al defunctului cu o cotă de 1/5 şi pârâta Cozmaciuc Paraschiva, în calitate de soră a defunctului, cu o cotă de 1/5. Atribuie toate bunurile, imobile şi mobile, ce compun masa succesorală în indiviziune reclamanţilor. Obligă reclamanţii M******* N****** C*****, M******* D****** C****, M******* M**** şi Maxemiuc Maria la plata în favoarea intervenientului Cosmaciuc Constantin Vasile a sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intervenient cu înmormântarea defunctului, reclamanţii Maxemiuc Gheorghe Viorel, Maxemiuc Elena Nicoleta, Cojocar Veronica Marinela şi Marmeliuc Adriana Maria la plata în favoarea intervenientului Cosmaciuc Constantin Vasile a sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intervenient cu înmormântarea defunctului, reclamantul Maximiuc Gheorghe la plata în favoarea intervenientului Cosmaciuc Constantin Vasile a sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intervenient cu înmormântarea defunctului, reclamantul Maximiuc Ioan la plata în favoarea intervenientului Cosmaciuc Constantin Vasile a sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intervenient cu înmormântarea defunctului şi pârâta Cozmaciuc Paraschiva la plata în favoarea intervenientului Cosmaciuc Constantin Vasile a sumei de 600 de lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intervenient cu înmormântarea defunctului. Obligă reclamanţii la plata unei sulte în favoarea pârâtei Cozmaciuc Paraschiva în sumă de 7433 de lei. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1177 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.12.2014.
Hotarare 5849/2014 din 05.12.2014Amână pronunţarea la data de 05.12.2014 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2014Amână pronunţarea la data de 28.11.2014 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2014Amână pronunţarea la data de 21.11.2014 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2014Amână pronunţarea la data de 14.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.11.2014Amână pronunţarea la data de 07.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2014Amână pronunţarea la data de 31.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2014Amână pronunţarea la data de 24.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2014Amână pronunţarea la data de 17.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2014Încuviinţează termenul solicitat, motiv pentru care, Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 1000 lei.
Incheiere de sedinta din 12.09.2014Încuviinţează termenul solicitat, motiv pentru care, Încuviinţează în parte cererea formulată de expert Oanea Andrea Mădălina, în sensul că cenzurează decontul aferent raportului de expertiză de la suma de 2000 lei cu suma de 1500 lei . Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a efectuarea plăţii conform dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii tehnică judiciară şi extrajudiciară. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 1500 lei.
Incheiere de sedinta din 06.06.2014Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză şi pentru a formula în scris eventuale obiecţiuni,
Incheiere de sedinta din 09.05.2014Încuviinţează obiecţiunile formulate de reclamanţi, motiv pentru care, Se va emite adresă către expert Oanea Mădălina să formuleze răspuns la obiecţiunile reclamanţilor pe care le înaintăm. Prorogă punerea în discuţia părţilor achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 2000 lei după depunerea lucrării.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză şi pentru a formula în scris eventuale obiecţiuni,
Incheiere de sedinta din 14.03.2014Încuviinţează obiecţiunile formulate de reclamanţi Se va emite adresă către expert Oanea Mădălina să formuleze un răspuns la obiecţiunile reclamanţilor pe care le înaintăm. Amână judecarea cauzei la data de 14 martie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.02.2014Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză şi pentru a formula în scris eventuale obiecţiuni şi având în vedere decontul aferent raportului de expertiză,
Incheiere de sedinta din 17.01.2014Acordă termenul solicitat de părţi, prin apărători, motiv pentru care, Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi.
Incheiere de sedinta din 18.10.2013Acordă termenul solicitat de părţi, prin apărători, motiv pentru care, Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi.
Incheiere de sedinta din 20.09.2013Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză în construcţii întocmit de expert Moldovanu Carmen şi pentru a formula în scris eventuale obiecţiuni şi având în vedere lipsa raportului de expertiză topo dispus în cauză,
Incheiere de sedinta din 28.06.2013Se va emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru a preciza dacă s - a acordat ajutor de înmormântare după def. Maximiuc Vasile decedat la data de 4.10.2011 şi în caz afirmativ cine anume l-a ridicat. Se va reveni adresă către CEC Bank Sucursala Suceava pentru a ne comunica dacă Maximiuc Vasile , cu indicarea CNP-ului, figurează cu cont deschis şi în caz afirmativ să ne comunice un extras de pe cont. Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Se va reveni cu adresă către d-na expert Moldovanu Marcela, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Încuviinţează cererea de înlocuire a martorilor Marmeliuc Florin cu Marmeliuc Ioan şi Marmeliuc Licheria cu Buhac Florin , formulate de părţi prin apărători.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri. Se va emite adresă către Primăria comunei Moara pentru a preciza dacă s - a acordat ajutor de înmormântare după def. Maximiuc Vasile decedat la data de 4.10.2011 şi în caz afirmativ cine anume l-a ridicat. Se va emite adresă către CEC Bank Sucursala Suceava pentru a ne comunica dacă Maximiuc Vasile figurează cu cont deschis şi în caz afirmativ să ne comunice un extras de pe cont. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător, să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert Moldovana Carmen Marcela în cuantum de 1130 lei. Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Se va reveni cu adresă către d-na expert Moldovanu Marcela, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Prorogă pronunţarea asupra probei testimoniale cu martorul Marmeliuc Florin pentru termenul următor.
Incheiere de sedinta din 05.04.2013Încuviinţează pentru pârâtă şi intervenient proba cu înscrisuri şi a probei testimonială cu martorii şi pune în vedere să asigure prezenţa acestora în instanţă la termenul următor. Admite decontul în sumă de 1300 lei solicitat de către d-na expert Moldovan Carmen Marcela . Se va comunica o copie după prezenta încheiere, către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Suceava. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător, să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert Moldovana Carmen Marcela în cuantum de 1130 lei. Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Se va reveni cu adresă către d-na expert Moldovanu Marcela, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013Încuviinţează termenul solicitat de apărătorul reclamanţilor, pentru studiul cererii de intervenţie. Pune în vedere doamnei avocat Ostaficiuc Adriana pentru pârât, să timbreze la valoare cererea de intervenţie. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii de intervenţie după ce se va face dovada timbrajului. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar precizări cu privire la bunurile mobile pentru a se putea pune în discuţie o eventuală expertiză merceologică. Se va reveni cu adresă către d-na expert Oanea Mădălina, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Se va reveni cu adresă către d-na expert Moldovanu Marcela, pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Amână judecarea cauzei la data de 01 martie 2013, pentru când pârâta primeşte termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.01.2013Admite pentru reclamanţi, obiectivele pentru expertul topo şi obiectivele pentru expertul în construcţii. Se va emite adresă către d-na expert Oanea Mădălina , pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Se va emite adresă către d-na expert Moldovanu Marcela , pentru a proceda la efectuarea raportului de expertiză topo dispus în cauză, având în vedere obiectivele formulate de către reclamanţi. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar precizări cu privire la bunurile mobile pentru a se putea pune în discuţie o eventuală expertiză merceologică.
Admite pentru reclamanţi, probele solicitate prin apărător, respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună până la termenul următor de judecată toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în administrarea probei încuviinţate. Desemnează prin tragere la sorţi pe d-na expert Oanea Mădălina în vederea efectuării expertizei tehnice în specialitatea topografie. Stabileşte onorariul provizoriu aferent lucrării de expertiză în specialitatea topografie în cuantum de 850 lei în sarcina reclamanţilor. Desemnează prin tragere la sorţi pe d-na expert Moldovanu Marcela în vederea efectuării expertizei tehnice în specialitatea construcţii. Stabileşte onorariul provizoriu aferent lucrării de expertiză în specialitatea construcţii în cuantum de 600 lei în sarcina reclamanţilor. Prorogă stabilirea obiectivelor în vederea efectuării celor două expertize dispuse în cauză la termenul următor, după depunerea de către reclamanţi a dovezii de achitare a onorariilor provizorii fixate în sarcina acestora. Prorogă discutarea utilităţii administrării probei cu expertiza evaluare bunuri mobile pentru termenul următor de judecată, având în vedere susţinerile reclamanţilor prin apărător, că s-ar putea ajunge la o înţelegere cu privire la acestea Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2012, pentru când se va cita pârâta, reclamanţii având termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 octombrie.2012.
În temeiul art. 155 ind. 1 cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la indicarea de către reclamanţi a valorii obiectului cererii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2012.
Incheiere suspendare din 29.06.2012