D***** G*******
InculpatS***** S*****
Parte vătămatăS******* J******* A****
Parte civilăÎn baza art. 184 alin. 2 şi 4 C.pen., cu aplic. art. 320 1 C.p.p., condamna pe inculpatul DG, la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, (parte vătămată SS). În baza art. 89 alin. 1din OUG 195/2002, cu aplicarea 3201 C.p.p., condamna pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C.pen. si 34 lit. b) C.pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul sa execute în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art 81 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen stabilit in condiţiile art. 82 C.pen. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art.83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) si b) C.pen., pedeapsa accesorie ce va fi suspendata pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, in condiţiile art. 71 alin 5 C.pen. Ia act că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti ocazionate de internarea părţii vătămate SS în această unitate spitalicească. Ia act că inculpatul a achitat părţii civile SS suma de 2000 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 14 Cpp şi art. 346 alin. 1 Cpp , raportat la art.1357 şi urm. C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SS şi obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând daune morale către aceasta. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SS şi obligă inculpatul la plata sumei de 15000 lei daune morale către aceasta, precum şi la plata sumei de 4500 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 193 alin. 2 C.p.p obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei către partea civila S***** S*****, suma reprezentând cheltuieli de judecată constând in onorariu avocat. În baza art.191 alin.1 C.p.p. obliga pe inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs la Curtea de Apel Craiova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2013.
Hotarare 421/2013 din 20.05.2013PENTRU CA PARTEA VATAMATA SA DEPUNA LA DOSAR INSCRISURI IN DOVEDIREA LATURII CIVILE
Incheiere de sedinta din 29.04.2013se citeaza martorii lipsa in vederea audierii
Incheiere de sedinta din 15.04.2013in vederea administrarii probatoriului incuviintat
Incheiere de sedinta din 25.03.2013ADMITE CEREREA DE AMINARE AMINA CAUZE PENTRU A SE CITA PARTILE LIPSA
Incheiere de sedinta din 11.03.2013admite cererea de aminare formulata de partea vatamata
Incheiere de sedinta din 18.02.2013AMINA CAUZA PENTRU CIND SE VOR CITA PARTILE
Incheiere de sedinta din 28.01.2013PENTRU LIPSA PROCEDURA PARTI AMINA CAUZA