P******** D* P* L**** J********** M****
RecurentO**** G******* V******
Intimat InculpatZ** C***** V*****
Intimat InculpatV**** A*****
Intimat InculpatR******* I** D******
Intimat InculpatAdmite din oficiu cererea de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul şi considerentele deciziei penale nr. 259 din data de 21.02.2013, a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul – intimat Z** C***** V*****, în sensul că, „detenţia preventivă a acestuia se compută de la data de 3.04.2012, la zi”, şi nu „de la data de 3.04.2012 şi până la punerea în libertate a acestuia”, cum din eroare s-a trecut. Se vor face cuvenitele menţiuni pe ambele exemplare originale, mapă şi dosar. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.03.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.03.2013I.- Admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** M****, împotriva sentin?ei penale nr.137 din 05 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria Mizil, pe care o casează în parte, în latură penală, şi în consecinţă : Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.86/7 şi art.86/8 Cod penal, privind executarea pedepsei la locul de muncă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul V**** A*****, fiul lui Romul şi Maria, născut la data de 27 iunie 1970, domiciliat în comuna Fântânele, nr.472, judeţul Prahova, precum şi disp.art.86/1, art.86/2 şi art.86/3 Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor O**** G******* V******, fiul lui Victor şi Maria, născut la data de 27 octombrie 1971, domiciliat în comuna Fântânele, sat Fântânele, judeţul Prahova şi R******* I** D******, fiul lui Florin şi Georgeta, născut la data de 05 februarie 1971, domiciliat în comuna Baba Ana, sat Baba Ana, nr.586, judeţul Prahova, urmând ca pedepsele rezultante aplicate acestora să fie executate în regim privativ de libertate. Înlătură disp.art.71 alin.5 Cod penal, în ceea ce-i prive?te pe inculpaţii O**** G******* V****** şi R******* I** D******. Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioadele re?inerii şi arestării preventive de la 03 aprilie 2012 şi până la punerea în libertate pentru inculpaţii V**** A***** şi Z** C***** V*****, fiul lui Marin şi Constanţa, născut la data de 06 noiembrie 1978, în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, de la 09 mai 2012 i până la punerea în libertate a inculpaţilor O**** G******* V****** şi R******* I** D******. Menţine restul sentinţei. II. – Ia act că inculpatul SÂRCĂ GHEORGHE, fiul lui Costică şi Maria, născut la data de 03 decembrie 1976, în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, şi-a retras recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul - inculpat Sârcă Gheorghe la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Dispune plata sumelor de câte 400 lei, onorarii apărători din oficiu pentru inculpaţii - intimaţi O**** G******* V******, Z** C***** V***** şi R******* I** D******, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 februarie 2013.
Hotarare 259/2013 din 21.02.2013AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 21.02.2013, SALA 1 - FAŢĂ DE CERERILE PENTRU LIPSĂ DE APĂRARE FORMULATE DE CEI TREI INCULPAŢI. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al.1 şi 3 c.pr.penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Z** C***** V*****, şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2013.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.01.2013Conform art. 300/2 c.pr.penală rap.la art. 160/b al.1 şi 3 c.pr.penală, constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Z** C***** V*****, şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.11.2012.