G***** T******
ReclamantA************ F********* P****** A M******* N*****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 3623/2012 pronunţată în dosar nr. 1272/117/2012 în sensul că se vor radia toate menţiunile referitoare la Administraţia Fondului pentru Mediu, aceasta neavând nicio obligaţie faţă de pârâtă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.04.2012.
Admite acţiunea exercitată de reclamantul G***** T****** cu dom.in sat Baciu, comuna Baciu nr. 300, H, ap.5, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA cu sediul în Cluj-Napoca, Piaţa A. Iancu nr. 19. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA în contradictoriu cu chemata în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în Bucureşti, sectorul 6, Splaiul Independenţei nr. 294, corpul A. Obligă pârâta AFP CLUJ NAPOCA la plata către reclamant a sumei de 1146 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data de 28.03.2008 şi până la data plăţii. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă chemata în garanţie ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei reprezentând taxa de poluare şi dobânda legală calculată asupra acesteia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.04.2012.