Dosar 12744/62/2012 din 15.11.2012

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12744/62/2012
Data dosar:
15.11.2012
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Fond

    În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei GOBY SPORT SRL. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.06.2022.

    Hotarare 575/2022 din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 18.05.2022 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest raport, aprobarea lui şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 22.06.2022, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2022
  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, stabileşte termen de control la data de 18.05.2022/CI3 - Tco. Fără prezenţa părţilor. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare. De asemenea, va depune dovada publicării acestui raport în BPI, sub aceeaşi sancţiune.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2022
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, desfăşurarea adunării creditorilor convocată la data de 20.09.2021 şi reluarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, stabileşte termen de control la data de 19.01.2022/CI3 - Tco. Fără prezenţa părţilor. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare. De asemenea, va depune dovada publicării acestui raport în BPI, sub aceeaşi sancţiune.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, stabileşte termen de control la data de 08.09.2021/CI3 - Tco. Fără prezenţa părţilor. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare. De asemenea, va depune dovada publicării acestui raport în BPI, sub aceeaşi sancţiune.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2021
  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, conform deciziei adunării creditorilor, în temeiul art. 7 alin.2 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 331, 339 Cod procedură civilă, acordă termen de control, la data de 31.03.2021, ora 12:00, Tco/camera de consiliu. Fără prezenţa părţilor. Lichidatorul va depune la dosar raportul de activitate cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea amenzii.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2021
  • Sedinta din data de 23.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen de control la data de 20.01.2021, Tco/camera de consiliu, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2020
  • Sedinta din data de 22.04.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Suspendat – stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În raport de Hotărârea nr. 3 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, stabileşte termen la data de 22.04.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea desfăşurării adunării creditorilor convocată pentru data de 05.12.2019, reluarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 29.01.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunului din patrimoniul debitoarei în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 25.07.2019, stabileşte termen la data de 20.11.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2019
  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru desfă?urarea întrevederii între lichidatorul judiciar şi reprezentanţii creditorului majoritar CEC Bank SA, adoptarea unei strategii de urmat în ceea ce priveşte operaţiunea de reevaluare a bunurilor din patrimoniul societăţilor care fac parte din ansamblul "Natura Parc", continuarea procedurii în sensul stabilit, acordă termen la data de 11.09.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, finalizarea operaţiunii de reevaluare a bunurilor din patrimoniul societăţilor care fac parte din ansamblul "Natura Parc", convocarea adunării creditorilor în vederea stabilirii strategiei de valorificare, stabileşte termen la data de 03.04.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, reevaluarea bunurilor mobile din patrimoniul societăţii debitoare şi reluarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 23.01.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 30.05.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, reevaluarea bunurilor mobile din patrimoniul societăţii debitoare şi reluarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 24.10.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea desfăşurării adunării creditorilor convocată pentru data de 07.03.2018, reevaluarea bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei şi reluarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, stabileşte termen la data de 30.05.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea desfăşurării adunării creditorilor convocată pentru data de 04.12.2017 şi reluarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, stabileşte termen la data de 07.03.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, reevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii debitoare şi reluarea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 29.11.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 24.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, desfăşurarea adunării creditorilor convocată pentru data de 25.05.2017 şi reluarea demersurilor de valorificare în condiţiile aprobate de către creditori, stabileşte termne la data de 11.10.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2017
  • Sedinta din data de 22.02.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 24.05.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor, stabileşte termen la data de 22.02.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2016
  • Sedinta din data de 14.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 29.07.2016, stabileşte termen la data de 16.11.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2016
  • Sedinta din data de 04.05.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 18.12.2015, stabileşte termen la data de 14.09.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile aprobate de adunarea creditorilor din 18.12.2015, stabileşte termen la data de 04.05.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 20.01.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 20.05.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei la pragul de 75%, conform deciziei creditorilor din data de 16.06.2014, stabileşte termen la data de 07.10.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2015
  • Sedinta din data de 11.02.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei conform deciziei creditorilor din data de 16.06.2014, stabileşte termen la data de 20.05.2015, sala T4, ora 8,30

    Incheiere de sedinta din 11.02.2015
  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 11.02.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2014
  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, desfăşurarea adunării creditorilor stabilită la data de 16.06.2014 şi pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 05.11.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2014
  • Sedinta din data de 19.02.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, finalizarea raportului de evaluare şi convocarea adunării creditorilor pentru stabilirea modalităţii de valorificare, stabileşte termen la data de 28.05.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2014
  • Sedinta din data de 06.11.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Infirmă planul de reorganizare depus de debitoare prin administratorul special. Admite propunerea formulată de administratorul judiciar TOP EXPERT SPRL. Dispune intrarea în procedura falimentului a debitoarei SC GOBY SPORT SRL. Numeşte in calitate de lichidator judiciar pe administratorul judiciar TOP EXPERT SPRL. Stabileşte termen de judecată la data de 19.02.2014, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 2447/2013 din 06.11.2013
  • Sedinta din data de 19.06.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru evaluarea bunurilor afectate de garanţii, finalizarea negocierilor cu creditoarea CEC Bank SA, modificarea planului de reorganizare şi pentru reconvocarea adunării creditorilor în vederea votării acestuia, stabileşte termen la data de 06.11.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru desfăşurarea adunării creditorilor şi citarea acestora în vederea confirmării sau infirmării planului de reorganizare, stabileşte termen la data de 19.06.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 20.02.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea debitoarei să întocmească şi să depună un plan de reorganizare până la expirarea termenului de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv al creanţelor, pentru a face dovada înregistrării acestuia la ORC şi dovada comunicării către administratorul judiciar şi comitetului creditorilor, pentru a se exprima votul asupra planului de către creditori şi pentru confirmarea sau infirmarea planului, stabileşte termen la data de 03.04.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2013
  • Sedinta din data de 09.01.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3
  • Termen preschimbat

    Preschimbat termenul pentru data de 28.11.2012.

  • Sedinta din data de 28.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de debitoarea SC GOBY SPORT SRL. Deschide procedura generale de insolvenţă faţă de debitoarea SC GOBY SPORT SRL. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe TOP EXPERT SPRL. Fixează termen de judecată la data de 20.02.2013, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 415/sind/cc din 28.11.2012
  • Sedinta din data de 21.11.2012 la ora 11:00

    Complet: CI3-CC
  • Amână cauza

    Faţă de procedura de citare neîndeplinită cu societatea debitoare, pentru preschimbarea termenului de judecată şi soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, stabileşte termen la data de 28.11.2012, camera de consiliu, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD