S**** I* M***** S*****
InculpatSP 1977/2012 În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republic., cu aplic.art. 320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, condamnă pe inculpatul SUCIU MARIUS SIMION, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o alcoolemie ce depăşeşte limita legală, la: -8 luni închisoare. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, potrivit art.82 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal. Face aplicarea prev. art.71 alin.2 Cod penal raportat la art.64 lit.a teza II-a şi lit.b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească, în favoarea statului, suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Nistor Oana Maria. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 18 decembrie 2012.
Hotarare 1977/2012 din 18.12.2012Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 18 decembrie 2012 .
Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 11 decembrie 2012 .