N*** A******** I****
InculpatN****** D***** M****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul N. A. I., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, infracţiune prevăzută de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a doua şi lit.b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpatul N. A. I., pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, faptă prevăzută de art.89 al.1 din OUG 195/2002.În baza art. 86 indice 1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86 indice 2 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) sa se prezinte, la termenele stabilite, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare; b) să anunte Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare si sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 raportat la 83 C.pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin .5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.În baza art.14, art.346 Cod proc.pen. raportat la art. 998-999 Cod civil, art. 103 din Legea 71/2011, art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N. D. M.şi obligă inculpatul N. A. I. alături de asigurătorul SC A R ASIROM –Sucursala Satu Mare, la plata către partea civilă a sumei de 5000 lei, reprezentând daune materiale, şi la plata sumei de 80 000 lei, reprezentând daune morale, şi respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.În baza art. 193 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă inculpatul N. A.I. la plata către partea civilă N. D. M. a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare cu onorariul de avocat. În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul N. A.I. la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotarare 958/2013 din 21.06.2013Amână pronunţarea soluţiei la data de 21.06.2013, camera 114, ora 15:00, C2P
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2013În temeiul art.195 C.pr.pen. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul al 10-lea din motivarea Încheierii penale din data de 21 mai 2013, precum şi in aliniatul al 3-lea al minutei şi dispozitivului Încheierii penale din data de 21 mai 2013 pronunţată în dosar nr. 12794/296/2012
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.06.2013În baza art. 52 c.proc.pen. respinge cererea de recuzare a completului de judecată C2P, de la soluţionarea dosarului înregistrat sub nr. 12794/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare, cerere formulată de inculpatul N*** A******** I**** prin apărător ales. Dispune fixarea unui nou termen de judecata la data de 14 Iunie 2013, ora 8,30, cam. 114, pentru acelaşi complet de judecata, cu citarea părţilor. În baza art. 192 al. 2 cod proc. penală obligă petentul condamnat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Incheiere recuzare din 21.05.2013Având în vedere cererea de recuzare formulată de apărătorul ales al inculpatului, instanţa nu va mai efectua niciun act de procedură până la soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 17.05.2013Încuviinţează proba testimonială propusă şi amână cauza în vederea citării martorilor
Incheiere de sedinta din 26.04.2013Amână cauza în vederea citării martorilor lipsă, cu mandat de aducere însoţiţi în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 12.04.2013Amână cauza în vederea repetării procedurii de citare cu martorii lipsă, cu mandat de aducere însoţiţi în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 08.03.2013Amână cauza în vederea repetării procedurii de citare cu martorii, cu mandat de aducere însoţit în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 15.02.2013Amână cauza în vederea repetării procedurii de citare cu martorii lipsă
Incheiere de sedinta din 25.01.2013Încuviinţează probele testimoniale propuse, sens în care amână cauza în vederea citării martorilor.
Amână cauza la cererea apărătorului ales al inculpatului, în vederea pregătirii apărării şi în vederea numirii unui interpret în cauză.
Amână cauza la cererea inculpatului, în vederea angajării unui apărător.