P******* M*********** M****
IntimatN***** N****** L* C******* N******* G***** C*****
Petent ReclamantC******* N******* G***** C*****
Intimat PârâtM********* M***** P*** P*****
Intimat PârâtC******** L**** M**** P*** P******* M*********** M****
Intimat PârâtRespinge excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâtul Consiliul Local Motru. Admite în parte acţiunea, cu precizarea ulterioară. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „George Coşbuc” să emită dispoziţie de reîncadrare şi stabilire a drepturilor salariale ale reclamantului începând cu 01.01.2010, în temeiul Legii nr.330/2009, dispoziţie care să aibă în vedere drepturile salariale cuvenite acestuia potrivit Legii nr.221/2008, conform sentinţei nr.529/11.03.2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.9320/95/2009. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „George Coşbuc” să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale cuvenite pe perioada 01.01.2010-31.12.2010. Respinge acţiunea faţă de Consiliul Local Motru. Sentinţă definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.02.2013, la Tribunalul Gorj.
Hotarare 1555/2013 din 18.02.2013se revine cu adresă la unitatea de învăţământ, cu avertisment de amendă
Incheiere de sedinta din 21.01.2013se vor solicita relaţii de la unitatea şcolară
suspendat conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă
TERMEN 29.10.2012 PE ROLUL COMPLETULUI CMAS 4.
Dispune 27.08.2012- camera consiliu Admite cererea