C***** V*****
InculpatS***** O***** M****
InculpatDOSAR 12855/306/2012 H O T Ă R Ă Ş T E : În baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul Cindea Vasile la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană ce nu posedă permis de conducere. În baza art. 81 al.1 cpp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 al.1 cp. În baza art. 359 al.1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 cp, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza II şi b cp: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 71 al.5 cpp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 86 al.3 din OUG 195/2002 cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul S***** O***** M**** la o pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui autovehicul pre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În baza art. 81 al.1 cpp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 al.1 cp. În baza art. 359 al.1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 cp, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza II şi b cp: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 71 al.5 cpp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 al.1 şi 3 cpp, obligă inculpatul Cindea Vasile la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat şi inculpatul S***** O***** M**** la plata de sumei de 300 cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare cu inculpatul Cindea Vasile şi de la comunicare cu inculpatul S***** O***** M****. Pronunţata in şedinţa publica azi,22.01.2013. PREŞEDINTE
Hotarare 32/2013 din 22.01.2013cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales