A**** E**** - C* D*** P******** A*** L* T********* A****
ReclamantT********* A****
PârâtRespinge contestaţia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Octombrie 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 2817/2012 din 29.10.2012Amână pronunţarea la data de 29 octombrie 2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 Octombrie 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Se emite adresă către Colegiul de Conducere al Tribunalului Argeş, cu menţiunea de a depune la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârilor nr. 32/2011 şi nr. 13/2012. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 octombrie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 Octombrie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de reclamantă. Preschimbă termenul la data de 01 octombrie 2012. Se citează părţile, prin agent procedural, pârâtul cu menţiunea de a depune la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii hotărârilor nr. 32/2011 şi nr. 13/2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 Septembrie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.