C******* F******
IntimatP******* T****
RecurentAdmite pângerea. Anulează procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 1 întocmit la data de 17.05.2012 de P******* T****. Exonerează petenta de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei, aplicată prin procesul verbal anulat. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 septembrie 2012.
Încuviinţează pentru petentă administrarea probei cu martorul Fota Alexandru, teza probatorie fiind dovedirea strării de fapt. Pune în vedere petentei ca la următorul termen de judecată să asigure prezenţa martorului Fota Alexandru în instanţă în vederea audierii acestuia. Emiterea unei adrese către intimata P******* T****, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal atacat, precum şi cu menţiunea de a preciza dacă petenta a mai fost sancţionată contravenţional pentru fapte similare iar în caz afirmativ comunicarea proceselor verbale prin care a fost sancţionat. Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2012 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2011