P******* G******* I*****
ReclamantB**** G******* D****
PârâtP******* M**** S****
ReclamantB**** A*****
PârâtB**** P******
PârâtADMITE în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii POPOVICI GHEORGE IZIDOR şi P******* M**** S****, în contradictoriu cu pârâţii B**** G******* D**** şi B**** A*****. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţional B**** G******* D**** şi B**** A*****, în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi reconvenţional Popovici Gheorge Izidor şi P******* M**** S****. Obligă pe pârâţii-reclamanţi reconvenţional B**** G******* D**** şi B**** A***** la modificarea pe cheltuiala lor a construcţiei aparţinând acestora, situată în Şomcuta Mare, str. Nicolae Bălcescu nr. 52A, jud. Maramureş, prin retragerea acoperişului acestei construcţii, până la limita proprietăţii lor, aşa cum aceasta a fost stabilită prin decizia civilă nr. 36/A din 17.02.2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 68/847/2006, având ca obiect grăniţuire, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2032/R/2011 a Curţii de Apel Cluj, astfel încât apele ce ar rezulta din precipitaţii, în ideea în care nu ar fi colectate în totalitate de burlanele existente, să cadă pe proprietatea pârâţilor reclamanţi reconvenţional. Obligă pe reclamanţii-pârâţi reconvenţional Popovici Gheorge Izidor şi P******* M**** S****la modificarea pe cheltuiala lor a construcţiei aparţinând acestora, situată în Şomcuta Mare, str. Nicolae Bălcescu nr. 50, jud. Maramureş, prin retragerea acoperişului acestei construcţii, până la limita proprietăţii lor, aşa cum aceasta a fost stabilită prin decizia civilă nr. 36/A din 17.02.2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 68/847/2006, având ca obiect grăniţuire, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2032/R/2011 a Curţii de Apel Cluj, astfel încât apele ce ar rezulta din precipitaţii, în ideea în care nu ar fi colectate în totalitate de burlanele existente, să cadă pe proprietatea reclamanţilor-pârâţi reconvenţional. Respinge capătul de cerere cu privire la desfiinţarea, respectiv obturarea geamului amplasat pe peretele casei de locuit a pârâţilor-reclamanţi reconvenţional, situată în Şomcuta Mare, str. Nicolae Bălcescu nr. 52A, jud. Maramureş, la etajul imobilului, geam care are vedere spre acoperişul casei de locuit a reclamanţilor-pârâţi reconvenţional, situat în Şomcuta Mare, str. Nicolae Bălcescu nr. 50, jud. Maramureş. Compensează în totalitate cheltuielile de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 05.07.2016.
Hotarare 5279/2016 din 05.07.2016a.p. 05.07.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2016a.p. 21.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2016Alte cauze
Incheiere de sedinta din 19.04.2016completarea timbrajului
Incheiere de sedinta din 16.02.2016acordĂ un nou termen de judecată pentru a verifica taxa judiciară de timbru corespunzătoare cererii de chemare în judecată şi respectiv cererii reconvenţionale.
Incheiere de sedinta din 26.01.2016pentru consemnarea onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 12.01.2016Încuviinţează decontul privind cheltuielile ocazionate de efectuarea lucrării de expertiză, total 2100 lei. Pune în vedere părţilor să facă dovada achitării sumei de 1300 lei diferenţă onorariu expert, câte 650 lei fiecare.
Incheiere de sedinta din 10.11.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.09.2015schimbă termenul de judecată la data de 22.09.2015
Incheiere de sedinta din 20.07.2015pt. numire expert
Incheiere de sedinta din 07.04.2015pentru a se indica moştenitorii
Incheiere de sedinta din 17.02.2015se va emite adresă către expert şi BLE
Incheiere de sedinta din 25.11.2014în vederea stingerii lşitigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 07.10.2014audiere martori
Incheiere de sedinta din 10.06.2014pt. audiere martori
Incheiere de sedinta din 08.04.2014pt. interogatoriu părţi
Incheiere de sedinta din 18.02.2014pt. studiul cererii reconvenţionale
Incheiere de sedinta din 21.01.2014proces verbal de cercetare la faţa locului
Incheiere de sedinta din 13.12.2013pt. interogatoriu părţi, audiere martori şi cercetare la faţa locului
Incheiere de sedinta din 05.11.2013pt. introducerea unor noi pârâţi
Incheiere de sedinta din 17.09.2013termen acordat pnetru studiul întâmpinării
Incheiere de sedinta din 21.05.2013în vederea studierii precizării de acţiune
Incheiere de sedinta din 12.03.2013în vederea angajării de apărător
Incheiere de sedinta din 15.01.2013