V***** I***
InculpatD***** A*****
Parte civilăC***** A***** S****
Parte civilăT*** C***** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul V***** I***, - la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală; - la două pedepse cu amenda penală în cuantum de câte 500 de lei pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, rap. la art. 63 alin. 3 teza a II-a Cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală. În baza art.. 33 lit. a Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal. În baza art. 81 C. Penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. Penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. Proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. Penal. În baza art. 14 Cod de procedură penală, rap. la art. 346 cod de procedură penală, obligă inculpatul la despăgubiri civile după cum urmează: - câte 200 de lei către părţile civile D***** A***** , respectiv C***** A***** S**** ; - 1500 de lei daune materiale şi 2200 de lei daune morale către partea civilă T*** C***** I*** . În baza art. 193 alin. 2 cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei către partea civilă T*** C***** I***, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de acesta din urmă. În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei către av. Iacob Natalia, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi partea civilă T*** C***** I*** şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2013.
Hotarare 2802/2013 din 28.11.2013ÎN PRONUNŢARE PENTRU DATA DE 28.11.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2013faţă de lipsa martorei Ungur Lizuca
Incheiere de sedinta din 18.11.2013FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE FORMULATĂ D ECĂTRE APĂRĂTORUL PĂRŢII CIVILE
Incheiere de sedinta din 14.11.2013faţă de cererea în probaţiune formulată de către apărătorul părţii civile
Incheiere de sedinta din 19.09.2013faţă de lipsa de apărare
Incheiere de sedinta din 04.07.2013FAŢĂ DE LIPSA DE APĂRARE
Incheiere de sedinta din 06.06.2013pentru a se audia martori pe latură civilă
Incheiere de sedinta din 09.05.2013faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 14.03.2013TERMEN ACORDAT PENTRU O EVENTUALĂ ÎMPĂCARE A PĂRŢILOR
Incheiere de sedinta din 17.01.2013