P****** M**** R****** C*****
Recurent CondamnatAdmite recursul declarat de recurentul-petent Panduru Mihai Roberto Carlos împotriva sentinţei penale nr. 1807/10.09.2012, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 13091/225/2012. Casează parţial sentinţa atacată, în sensul că : Ia act de retragerea cererii de liberare condiţionată, formulată de petentul Panduru Mihai Roberto Carlos, fiul lui Victor şi Mariana, născut la data de 07.03.1975, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Menţine dispoziţia privind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 3310/08.10.2012 emisă de Baroul Mehedinţi pentru av. Ghimpău Aura Maria, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.10.2012, la sediul Tribunalului Mehedinţi.