Ş********* M****** G******
ReclamantC******* N******* S**** H****
PârâtC******** L**** T*****
PârâtI************ Ş***** J******* G***
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Spiru Haret” să plătească reclamantei contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 167 Euro reprezentând ajutorul pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic cuvenit pentru anii şcolari 2008-2009 şi 2009-2010. Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* G*** să aloce unităţii şcolare sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea 315/2006. Respinge cererea faţă de pârâtul Consiliul local Târgu-Jiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2012, la Tribunalul Gorj.