I***** M********
PetentB********** M****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul IPJ Mehedinţi, cu sediul în Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinţi în contradictoriu cu intimatul B********** M**** Claudiu, cu domiciliul în Strehaia, str. Calea Severinului, nr. 7, jud. Mehedinţi. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 0209271/4 ianuarie 2012 cu 50 ore, urmând ca intimatul să execute muncă în folosul comunităţii constând în igienizarea şi întreţinerea carosabilului, trotuare şi spaţii verzi toaletări, tuns gard viu, cosit manual şi mecanic, salubrizare, în cadrul Primăriei Strehaia-Secţia de întreţinere parcuri, zone verzi, trotuare şi alte lucrări edilitar gospodăreşti pe domeniul public şi privat al oraşului Strehaia, judeţul Mehedinţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2012, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Amana cauza la data de 28.11.2012 in vederea citarii intimatului atat la domiciliu cat si la usa instantei.
Amână judecarea cauzei la 07.11.2012, pentru îndeplinirea procedurii de citare. Se emit adrese către IPJ Mehedinti şi SPCLEP TR-Severin
pt lipsă de procedura şi pt a se intocmi adrese către IPJ Mehedinti pentru a ne comunica dacă intimatul are venituri urmăribile să facă dovada, sub sanctiunea suspendarii cauzei potrivit art. 155 ind. 1 c.pr.civilă si către ITM Mehedinti pentru a ne comunica dacă intimatul are loc de muncă, sub sanctiunea amendării