S* F***** S**
Recurent RECLAMANTD******* G******* A F********* P****** A J******** T****
Intimat PÂRÂTAdmite recursul declarat de reclamanta S* F***** S** Timişoara împotriva sentinţei civile nr.1075/28.09.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.1319/30/2011 în contradictoriu cu pârâta intimată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş. Modifică sentinţa recurată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei S* F***** S** şi dispune anularea Deciziei de impunere nr.311/30.04.2011 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr.1878/249/10.08.2010 emise de pârâta DGFP Timiş cu privire la suma de 292.469 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare, suma de 99.154 lei reprezentând impozit pe veniturile obţinute în România de persoane juridice nerezidente şi suma de 7.833 lei reprezentând majorări de întârziere aferente acestui impozit, şi în consecinţă, exonerează reclamanta de obligaţiile fiscale menţionate. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,1%/zi aplicată la suma de 292.469 lei cu titlu de TVA respinsă la rambursare, începând de la data expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării decontului de TVA aferent perioadei 27.12.2007 -31.05.2009, şi până la data restituirii efective a sumei. Obligă pârâta intimată la plata sumei de 5.398,21 lei cheltuieli de judecată – onorariu apărător şi la taxele aferente litigiului în fond şi recurs, respectiv 58,5 lei taxă de timbru şi 0,45 lei timbru judiciar. Irevocabilă. Pronunţată azi 17.01.2013 în şedinţă publică.
Hotarare 149/2013 din 17.01.2013Amână pronunţarea la 17.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2013Redeschide dezbaterile, fixează termen de judecată la 10.01.2013, completul RCA3, sala 240, pentru când se citează părţile, iar pentru ca reprezentantului reclamantei recurente să depună la dosar înscrisurile menţionate, sub sancţiunea suspendării judecăţii conform art.155/1 C. proc. civ.. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2012
Amână pronunţarea la data de 15.11.2012.
pt.pregătirea apărării
Respinge cererea de preschimbare a primului termen de judecată, respectiv 27.09.2012 formulată de reclamanta S* F***** S** Timişoara, în dosar nr. 1319/30/2011. Pronunţată în şedinţa publică din 21.03.2012.